Un activist pentru climă deghizat în Boris Johnson a incendiat o barcă de mici dimensiuni în faţa centrului de congrese din Glasgow care va găzdui apropiata Conferinţă ONU pentru climă (COP26), pentru a protesta astfel faţă de utilizarea combustibililor fosili.
Protestul a fost organizat de o divizie desprinsă din organizaţia Extinction Rebellion, compusă din activişti care militează pentru combaterea schimbărilor climatice, potrivit publicației Evening Standard.
Purtând o mască realizată pentru a imita chipul prim-ministrului Marii Britanii, protestatarul a incendiat o barcă de mici dimensiuni pe care era scris mesajul „Viitorul copiilor voştri”.
Alţi activişti de mediu, în rândul cărora se afla şi o persoană care purta o mască ce imita o canistră de petrol, pe care fusese scris mesajul „Oilhead” („Cap de petrol”), au incendiat teancuri de bancnote în timpul protestului, care a fost organizat pe malul râului Clyde din Glasgow, în faţa centrului de evenimente unde va avea loc COP26.
Protestatarii au spus că iniţiativa lor „simbolizează absenţa completă a obiectivelor Guvernului Marii Britanii pentru combaterea schimbărilor climatice catastrofale, acidificării oceanelor şi distrugerii biodiversităţii, care vor devasta viitorul nostru al tuturor şi vor lăsa un ocean mort pentru generaţiile următoare”.