În noaptea de sâmbătă spre duminică, 30 spre 31 octombrie, ceasurile se dau înapoi şi ora 4.00 devine ora 3.00. Se încheie astfel orarul de vară, care a debutat în ultima duminică a lunii martie. Se revine la Timpul Legal Român, ora Europei Orientale, iar diferenţa faţă de Timpul Universal GMT este din nou de 2 ore.
Schimbarea orei se face de două ori pe an şi este reglementată de o Directivă europeană din 2001, care prevede că modificările orei se efectuează în ultima duminică din martie şi în ultima duminică din octombrie. Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult timp din zi de lumina naturală şi să se reducă seara folosirea luminii artificiale. De aceea, primavara cesurile se dau înainte cu o oră, iar toamna se dau înapoi, câştigându-se practic o oră.
70 de ţări din Europa şi Statele Unite ale Americii, în cel puţin o parte a teritoriului lor, vor da ceasurile înapoi cu o oră.
Marea Britanie, Irlanda şi Portugalia vor reveni la ora GMT.
Spania, Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia şi Olanda vor fixa ceasurile la ora GMT+1.
Cipru, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia şi Lituania îşi vor potrivi ceasurile la ora GMT+2.
Schimbarea orei nu este simultană în toate ţările, datorită diferenţei de fus orar. Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasul arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine, apare o oră în plus. Numerotarea fusururi începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2.
Japonia nu a schimbat ora niciodată, China nu mai utilizează ora de vară din anul 1991, mai multe ţări din Asia Centrala au renunţat în anii 2000 la schimbarea orei, iar Rusia a luat aceasta decizie începând din primavara lui 2011, la fel şi Ucraina.
În apropiere de Ecuator, zilele sunt în general egale cu nopţile, astfel că modificarea orei standard nu ar avea sens, iar ţările ecuatoriale şi tropicale nu recurg, în general, la ora de vară.
Ideea orei de vară a fost lansată pentru prima oară de omul de ştiinţă american Benjamin Franklin în 1784, în eseul său intitulat “Un proiect economic”.
Conceptul sau a fost susţinut şi de constructorul englez William Willet care propunea în 1907 că în fiecare din cele patru duminici ale lunii aprilie să se dea ceasul înainte cu câte 20 de minute, şi apoi cu câte 20 de minute în urmă în cele patru duminici ale lunii septembrie.
După aproximativ un an de campanie proiectul sau a atras atenţia autorităţilor britanice şi în 1909 a fost făcut un proiect de lege care să facă ora de vara obligatorie. Dar ora de vara a fost adoptată de britanici abia în mai 1916, la un an după moartea lui Willet şi la o luna după ce Germania a luat, prima, o hotărâre similară.
Ora de vara a fost aplicată în timpul Primului Război Mondial de câteva ţări din Europa. Au urmat ani în care introducerea orei de vara a fost propusă de mai multe ori, dar respinsă. Pentru o perioada mai îndelungată a fost aplicată şi în SUA, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 – 30 septembrie 1945.
Uniunea Europeană a standardizat în 1996 perioada de vară pentru toate statele membre. Schimbarea orei se face de două ori pe an şi este reglementată de o Directivă europeană din 2001, care prevede că modificările orei se efectuează în ultima duminică din martie şi în ultima duminică din octombrie.
