”Istoria a arătat că atunci când naţiunile se unesc pentru o cauză comună, există întotdeaună speranţă”. Este mesajul pe care Regina Elisabeta a II-a l-a adresat liderilor lumii, reuniţi în oraşul scoţian Glasgow.

Suverana, în vârstă de 95 de ani, şi-a anulat deplasarea la Summit din motive de sănătate, dar discursul ei înregistrat a fost difuzat la recepţia prin care s-a încheiat prima zi a conferinţei ONU privind schimbările climatice.

Timp de 2 săptămâni, participanţii discută despre problemele de mediu ale omenirii şi, în special, încălzirea globală.

După cum spunea regina Elisabeta, este ”una dintre acele rare ocazii în care toată lumea va avea posibilitatea să se ridice deasupra politicii momentului şi să dovedească un adevărat simţ politic”.

Sunt mulţi care speră că rezultatul acestui summit, înscris în cărţile de istorie, care nu au fost încă tipărite, vă va descrie ca fiind liderii care nu au ratat ocazia şi care au răspuns la apelul generaţiilor viitoare. Să încheiaţi această conferință ca o comunitate de națiuni cu o hotărâre, o dorință și un plan de a aborda impactul schimbărilor climatice. Şi să recunoașteţi că timpul cuvintelor a devenit acum timpul acţiunilor, a declarat Regina Elisabeta a Marii Britanii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro