Şefi de state din peste 100 de ţări, dintre care unele, precum Brazilia, au fost criticate din cauza defrişărilor intense, şi-au luat angajamentul, marţi, la Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26), de a conserva pădurile pentru a salva clima globală, însă promisiunea lor a fost considerată lipsită de fermitate de unii dintre activiştii de mediu, informează AFP.

Pădurile, considerate „plămânul Terrei” alături de oceane, joacă un rol esenţial în lupta împotriva schimbărilor climatice, absorbind o parte importantă din miliardele de tone de gaze cu efect de seră care sunt eliberate în fiecare an în atmosferă în urma activităţilor umane.

Pentru a stopa degradarea lor şi pentru a restaura aceste „catedrale ale naturii”, lideri politici din peste 100 de ţări care adăpostesc 85% din pădurile lumii, inclusiv pădurea boreală a Canadei, pădurea amazoniană a Braziliei şi pădurea tropicală din bazinul fluviului Congo, au adoptat o declaraţie despre păduri în cadrul Conferinţei ONU pentru climă (COP26), care se desfăşoară în această perioadă la Glasgow.

Iniţiativa, care va beneficia de o finanţare publică şi privată de 19,2 miliarde de dolari întinsă pe mai mulţi ani, este esenţială pentru ca omenirea să îşi atingă obiectivul de a limita încălzirea climei cu cel mult 1,5 grade Celsius în raport cu era preindustrială, a anunţat prim-ministrul britanic Boris Johnson, gazda evenimentului.

„Nu putem să combatem pierderea devastatoare a habitatelor şi speciilor fără să luptăm împotriva schimbărilor climatice şi nu putem să combatem schimbările climatice fără să protejăm mediul natural şi să respectăm drepturile populaţiilor autohtone”, a declarat Johnson, marţi.

„Protejarea pădurilor noastre este lucrul corect care trebuie făcut nu doar pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, ci şi pentru a avea un viitor mai prosper pentru noi toţi”, a adăugat el.

Suprafeţele acoperite de păduri scad într-un „ritm alarmant” şi echivalent cu 27 de terenuri de fotbal în fiecare minut, potrivit preşedinţiei britanice de la COP26. Potrivit ONG-ului Global Forest Watch, defrişările au accelerat la nivel mondial în ultimii ani: distrugerea pădurilor primare a crescut cu 12% în 2020 în raport cu anul precedent, în pofida crizei economice provocate de pandemia de COVID-19.

Printre semnatarii acestui angajament se află China, Rusia, Franţa, Australia şi Statele Unite.

„Conservarea pădurilor noastre şi a altor ecosisteme esenţiale este indispensabilă pentru a ne atinge obiectivele climatice”, precum şi pentru a „avea o apă curată, pentru menţinerea biodiversităţii, susţinerea populaţiilor autohtone şi reducerea riscului de răspândire a bolilor”, a declarat preşedintele american Joe Biden.

Tags:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro