Un autobuz dintr-o suburbie a oraşului nord-irlandez Belfast a fost deturnat şi incendiat

Patru bărbaţi au deturnat şi au incendiat duminică seara un autobuz într-o comunitate unionistă pro-britanică din Irlanda de Nord, informează Reuters preluat de Agerpres.

Poliţia a comunicat că a primit informaţii despre un incident de deturnare în zona Church Road din Newtownabbey, o suburbie a oraşului Belfast, în jurul orei locale 19:45.

„S-a raportat că patru bărbaţi s-au urcat în autobuz şi au ordonat pasagerilor să coboare, după care autobuzului i s-a dat foc. Church Road este în prezent închisă, au loc diversiuni, iar poliţia a cerut publicului să evite zona”, a anunţat serviciul de poliţie din Irlanda de Nord într-un comunicat.

Operatorul de autobuze Translink a informat că şoferul şi cei câţiva pasageri aflaţi la bord au părăsit autobuzul în siguranţă.

„Şoferul nostru este puternic afectat şi este în prezent sprijinit de colegi”, a spus compania într-un comunicat.

„Suntem foarte dezamăgiţi de acest atac intimidant asupra membrului personalului nostru şi a serviciilor de transport public din zonă. Condamnăm fără rezerve acest comportament şi vom colabora îndeaproape cu poliţia la investigarea acestui incident”, se mai arată în comunicat.

Săptămâna trecută, doi bărbaţi mascaţi şi înarmaţi au deturnat şi au incendiat un alt autobuz într-un atac despre care presa locală a spus că are legătură cu tensiunile legate de barierele comerciale post-Brexit.

https://twitter.com/guyelster/status/1457458894876336131?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1457458894876336131%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.stiripesurse.ro%2Fnoi-tensiuni-in-irlanda-de-nord-un-autobuz-dintr-o-suburbie-a-orasului-nord-irlandez-belfast-a-fost-deturnat-si-incendiat-video_2084255.html

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X