Vaccinare obligatorie pentru lucrătorii din domeniul sănătății în Anglia

Angajații din domeniul sănătății din Anglia vor trebui să se vaccineze anti-Covid până la 1 aprilie, a anunțat marți ministrul britanic al Sănătății, Sajid Javid. Tot el a spus că imunizarea va deveni condiție obligatorie de angajare pentru tot personalul medical care lucrează cu Serviciul Naţional de Sănătate.

După o consultare pe acest subiect, ”am ajuns la concluzia că toţi cei care lucrează în NHS (serviciul public de sănătate) şi asistenţă socială vor trebui să fie vaccinaţi. Trebuie să evităm răul ce poate fi prevenit, să protejăm pacienţii din NHS, să protejăm colegii din NHS şi, bineînţeles, să protejăm chiar NHS. Intenţionăm să impunem această condiţie începând de la 1 aprilie.”, a declarat ministrul sănătăţii, Sajid Javid, în parlament.

Angajaţii care nu vin în contact direct cu pacienţi sau care au contradicţii medicale la vaccinare vor fi exceptaţi, a precizat ministrul.

90% din personalul NHS a primit cel puţin două doze de vaccin, chiar dacă în unele spitale procentul este mai apropiat de 80%.

Potrivit unui anunţ anterior, pentru angajaţii căminelor pentru vârstnici din Anglia obligaţia vaccinării complete intră în vigoare de joi.

NHS numără 1,2 milioane de angajaţi, dintre care peste 627.000 reprezintă personal de îngrijire.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X