Meghan Markle recunoaşte că a participat la biografia ei neoficială

Meghan Markle a recunoscut în faţa justiţiei britanice că a furnizat informaţii autorilor unei biografii neoficiale despre ea şi soţul ei, prinţul Harry, contrar declaraţiilor sale anteriore în procesul intentat unui tabloid britanic, relatează joi AFP, citată de Agerpres.

Fosta actriţă americană, în vârstă de 40 de ani, a câştigat în februarie procesul intentat tabloidului britanic Mail on Sunday pentru atingeri aduse vieţii private. Ea a denunţat publicarea unei scrisori datând din 2018, în care îi cerea tatălui ei, Thomas Markle, în vârstă de 77 de ani, să nu mai mintă în mass-media despre relaţia lor tensionată.

Tabloidul britanic contestă în prezent această decizie, într-un recurs examinat până joi la Londra. Acuzaţiile lansate de ducesa de Sussex au fost slăbite de mărturia depusă miercuri de Jason Knauf, fostul secretar de comunicare al cuplului.

Întărind acuzaţiile lansate de Mail on Sunday care vrea să demonstreze că Meghan Markle a căutat în mod constant să influenţeze opinia publică, Jason Knauf a susţinut că a furnizat în numele cuplului informaţii private autorilor biografiei neoficiale a cuplului regal, denumită „Finding Freedom”.

Potrivit acestuia, proiectul cărţii a fost „discutat în mod regulat, direct cu ducesa, personal şi prin e-mail”.

În mărturia scrisă oferită instanţei, Meghan a recunoscut că a fost implicată în redactarea cărţii – ceea ce ea şi soţul ei au negat întotdeauna până atunci – şi şi-a cerut scuze că a indus în eroare curtea pentru că nu a precizat acest aspect în primă instanţă.

„Recunosc că dl Knauf a furnizat informaţii autorilor şi că a făcut acest lucru cu acordul meu”, a explicat ea, adăugând că totuşi „amploarea informaţiilor pe care el le-a oferit nu i-a fost cunoscută”.

„Îmi cer scuze instanţei pentru că nu mi-am amintit aceste schimburi la momentul respectiv”, a continuat ducesa.

Meghan Markle a susţinut însă că informaţiile oferite autorilor biografiei sunt „de departe informaţii personale foarte detaliate” publicate de Mail on Sunday.

Prinţul Harry, în vârstă de 37 de ani, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, a denunţat în repetate rânduri presiunea mass-media asupra cuplului şi a afirmat că acesta este principalul motiv al retragerii sale din familia regală în aprilie 2020.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X