Totul a pornit de la anunţul ministrului austriac al Apărării, care a îndemnat oamenii să se pregătească pentru situaţii excepţionale. Forțele armate din Austria au lansat chiar o campanie de conștientizare în acest sens. Potrivit experților militari, este posibil să existe întreruperi de curent de o săptămână în Europa. Forțele armate au avertizat că probabilitatea ca acest lucru să se întâmple în următorii 5 ani este de 100%.
Totuși, o astfel de situație este puțin probabilă, având în vedere modul în care este structurat sistemul energetic din Europa.
Pagina Ministerului Apărării din Austria este singura din această țară care vorbește despre acest posibil blackout. Dar sistemul energetic european e format din mii de linii care interconectează țările Uniunii Europene, ceea ce face imposibilă o pană generală de curent.
Panica s-a creat și din cauza crizei energetice prin care trece Europa în acest moment. Dar, chiar dacă s-ar opri livrarea de gaze prin Ucraina, scenariu puțin probabil, continentul ar fi în continuare alimentat cu gaz natural prin Nord Stream 1.
O pană majoră de curent s-ar produce în cazul unor situații excepționale, cum au fost inundațiile din această vară din vestul Europei. Atunci, mai multe orașe din Germania au rămas fără curent electric pentru că au fost inundate.
Un alt scenariu luat în calcul de autoritățile de la Viena este un atac cibernetic de amploare asupra sistemului energetic. Există însă un sistem european de protecție a spațiului cibernetic.
Spaniolii, speriaţi de zvonurile că ar putea rămâne fără electricitate se aprovizionează cu lanterne, surse de încălzire, butelii şi chiar alimente. În schimb, furnizorii de electricitate şi autorităţile dau asigurări că nu va exista nicio întrerupere în alimentarea cu energie.
Vânzările în magazinele care vând produse de bricolaj şi camping au explodat în ultimele săptămâni în Spania. Se cumpără tot ce ţine de supravieţuirea în natură sau fără o sursă de energie.
În ciuda asigurărilor din partea furnizorilor de energie că o astfel de pană de curent nu este posibilă în viitorul apropiat, unii oameni tind să creadă mai mult în conspiraţii decât în realitate.
Autorităţile susţin că Spania este printre statele cele mai avantajate din Europa la nivel energetic pentru ca se aprovizionează din 14 ţări.
Cei care şi-au făcut deja provizii spun că le vor folosi în cazul în care la iarnă va veni o nouă furtună Filomena.