Julian Assange a primit permisiunea de a se căsători în închisoarea din Londra cu partenera sa, Stella Moris

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a primit permisiunea de a se căsători în închisoare cu partenera sa, Stella Moris, informează dpa, citată de Agerpres.

Assange se află în închisoarea Belmarsh din Londra din 2019, după ce Statele Unite au adoptat măsuri legale pentru extrădarea lui.

Cuplul, care s-a cunoscut când Assange locuia la ambasada Ecuadorului din Londra în încercarea de a evita extrădarea, are doi copii.

„Sunt uşurată că raţiunea a prevalat şi sper că nu va mai exista nicio interferenţă în căsnicia noastră”, a declarat Stella Moris pentru agenţia de presă PA Media.

Cuplul este logodit de câţiva ani şi încearcă să se căsătorească în pofida acţiunii în justiţie. Fiii lor, Gabriel, de 4 ani, şi Max, de 2 ani, sunt cetăţeni britanici. Cei doi au întreprins o acţiune în justiţie împotriva guvernatorului închisorii şi a ministrului justiţiei, Dominic Raab, pe care i-au acuzat că îi împiedică să se căsătorească.

Nu a fost stabilită data la care va avea loc nunta.

Un purtător de cuvânt al penitenciarului a declarat: „solicitarea domnului Assange a fost primită, luată în considerare şi procesată în mod obişnuit de către guvernatorul închisorii ca pentru orice alt deţinut”.

Julian Assange, cetăţean australian, a fost arestat după ce a petrecut cinci ani în ambasada Ecuadorului, unde ceruse azil politic în timp ce lupta pentru a evita extrădarea în Suedia pe baza unor acuzaţii de agresiune sexuală, de teamă că va fi trimis în SUA pentru audieri în legătură cu activităţile WikiLeaks.

El a fost condamnat la 12 luni de închisoare şi, pentru că i s-a refuzat eliberarea pe cauţiune, este reţinut în Belmarsh în timp ce SUA au deschis un proces juridic de lungă durată.

În ianuarie, un judecător a refuzat cererea SUA de extrădare a lui Assange. A fost depus un recurs, al cărui rezultat este încă aşteptat.

 

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X