Acord pentru accelerarea luptei împotriva încălzirii globale, adoptat la COP26

Ţările prezente la conferinţa COP26 de la Glasgow privind combaterea schimbării climatice au aprobat sâmbătă seară un acord pentru accelerarea luptei împotriva încălzirii globale, informează agenţiile internaţionale de presă.

COP26 face apel, în declaraţia finală, la ţările lumii să înceapă renunţarea treptată la cărbune, în primul acord de acest tip.

Acordul a fost revizuit prin înlocuirea formulei „renunţare treptată” la cărbune cu expresia „reducere treptată”, în urma unei propuneri din partea Indiei.

Ministrul mediului din Elveţia, Simonetta Sommaruga, a declarat la plenara COP26 că este dezamăgită de modificarea propusă de India la acordul final.

Ea a spus că lumea are nevoie acum să renunţe treptat la cărbune, nu să reducă treptat utilizarea acestuia.

După aprobarea acordului, preşedintele britanic al COP26, Alok Sharma, a spus că „regret profund” schimbările de ultim moment la limbajul textului privind diminuarea consumului de cărbune.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X