Experţii britanici au recomandat luni extinderea programului de vaccinare anti-COVID-19 cu doza de supra-rapel (booster) la persoanele de peste 40 de ani (între 40 şi 49 de ani) şi administrarea celei de-a doua doze de Pfizer la grupa de vârstă cuprinsă între 16 şi 17 ani.

Comitetul Comun pentru Vaccinare şi Imunizare (JCVI) a informat luni că doza extra trebuie administrată la şase luni după cea de-a doua vaccinare.

În cazul celor cu vârste între 16 şi 17 ani, experţii consideră că trebuie să primească a doua doză de la Pfizer/BioNTech, care trebuie administrată după cel puţin 12 săptămâni de la prima doză de vaccin anti-COVID-19.

Extinderea acestei campanii grupului de vârstă 16-17 ani „va ajuta la extinderea protecţiei până în 2022”, asigură comitetul.

„De azi, JCVI recomandă ca programul să-i includă pe toţi adulţii de peste 40 ani, cu o doză extra din vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech sau de la Moderna”, a declarat Wei Shen Lim, preşedintele JCVI.

Doza extra va ajuta la evitarea a 93% din cazurile simptomatice, precum şi la prevenirea spitalizărilor, a remarcat Wei Shen Lim.

În cazul Israelului, a asigurat vice-consilierul pe teme medicale al guvernului britanic, Jonathan Van Tam, vaccinarea cu doza de supra-rapel a redus mortalitatea cu 14,7% după administrarea vaccinului de la Pfizer.

„Putem reduce substanţial presiunea asupra spitalelor şi evita decesul a milioane de persoane, în perspectiva sărbătorilor de Crăciun şi a restului iernii”, a subliniat expertul britanic, potrivit Agerpres.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro