Fratele prinţesei Diana a refuzat o ofertă a serialului ”The Crown” pentru a filma la reşedinţa familiei

Contele Spencer, fratele regretatei Diana de Wales, a respins o ofertă a producătorilor serialului ”The Crown”, inspirat din viaţa familiei regale britanice, care îi cereau acordul pentru a filma la reşedinţa familiei sale, Althorp, potrivit unui interviu publicat luni de postul BBC.

”Mi-au cerut aceasta. Să filmeze aici. Sincer nu am văzut ‘The Crown’ astfel încât le-am răspuns nu, mulţumesc”, a declarat Charles Spencer.

Reşedinţa se află la o sută de kilometri de Londra, în comitatul Northamptonshire (nordul Angliei). Sute de persoane vin aici pentru a vizita mormântul Dianei, care se află într-o mică insulă în amplele grădini ale conacului.

Producătorii serialului, difuzat de platforma Netflix, filmează cel de-al cincilea sezon al acestui serial de succes.

Primele episoade ale noului sezon se vor difuza în noiembrie 2022, a confirmat în septembrie într-un clip pe YouTube actriţa Imelda Staunton, care o interpretează pe regina Elisabeta a II-a în acest nou sezon.

Cel de-al patrulea sezon s-a încheiat cu acţiunea plasată în anii ’90, după înlăturarea din fruntea guvernului a premierului britanic Margaret Thatcher (la putere între 1979 şi 1990), însă deocamdată nu se ştie ce epocă va fi abordată în următorul sezon.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X