Prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, s-au întâlnit joi la Cairo cu preşedintele Abdel Fattah al-Sissi şi cu Marele Imam al Al-Azhar, cea mai înaltă instituţie a islamului sunnit, la începutul unei vizite de două zile axată pe criza climatică şi pe coexistenţa religioasă, informează AFP.

În timp ce Marea Britanie a găzduit COP26, iar Egiptul va găzdui COP27 anul viitor, fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a s-a întâlnit cu cuplul prezidenţial, cu şeicul Ahmed al-Tayeb, precum şi cu arhiepiscopul anglican al Alexandriei, Sami Fawzi.

Charles şi Camilla au vizitat apoi iniţiative care promovează munca femeilor şi ecologia.

Moştenitorul tronului britanic, în vârstă de 73 de ani, şi Camilla, care nu mai vizitaseră Egiptul din 2006, vor participa în cursul serii la o recepţie egipteano-britanică la piramidele din Giza, înainte de a se deplasa vineri la Alexandria, oraş-port aflat în prima linie în faţa schimbărilor climatice.

La începutul lunii noiembrie, la summitul COP26 de la Glasgow, premierul britanic Boris Johnson a evocat oraşul Alexandria în legătură cu schimbările climatice.

„Ne luăm rămas bun de la oraşe întregi: Miami, Alexandria, Shanghai, toate pierdute în valuri”, le-a spus el participanţilor la acest summit.

Prinţul Charles a preluat de câţiva ani din îndatoririle reginei Elisabeta a II-a (95 de ani) – care se retrage treptat pentru a-şi îngriji sănătatea – îndeplinind multiple angajamente oficiale, atât în Marea Britanie, cât şi în străinătate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro