Reuniunea miniştrilor de externe şi ai dezvoltării din G7 şi ASEAN, găzduită la Liverpool

Regatul Unit va găzdui reuniunea miniştrilor de externe şi ai dezvoltării din G7 (principalele ţări industrializate din lume) şi din ASEAN (Asociaţia naţiunilor din Asia de Sud-Est) în perioada 10-12 decembrie, la Liverpool, a anunţat luni diplomaţia britanică, potrivit Reuters.

Participanţii la reuniune vor aborda chestiuni precum redresarea economică post-COVID-19, sănătatea globală şi drepturile omului în lume, indică o declaraţie a Ministerului de Externe de la Londra.

Printre miniştrii care vor fi prezenţi la Liverpool se află cei din Malayezia, Thailanda şi Indonezia, aceasta fiind prima reuniunea a şefilor diplomaţiilor din G7 la care sunt invitate ţările din ASEAN, ceea ce reflectă ”orientarea în creştere a Regatului Unit către regiunea indo-pacifică”.

În acest an, Regatul Unit asigură preşedinţia prin rotaţie a G7 şi în această calitate a găzduit deja summitul COP26 de la Glasgow, în această lună, şi summitul G7 de la Carbis Bay, în iunie.

Grupul G7 a fost înfiinţat în 1975 ca forum informal reunind liderii principalelor ţări industrializate din lume – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi SUA. De-a lungul anilor, summiturile anuale ale G7 au devenit o platformă pentru stabilirea direcţiei discursurilor multilaterale şi a răspunsurilor politice la provocările globale. G7 completează rolul G20, grup considerat în general ca fiind cadrul pentru coordonarea economică globală.

G7 poate stabili agenda globală, deoarece deciziile luate de aceste mari puteri economice au un impact real. Atunci când liderii ţărilor din G7 convin asupra direcţiei de urmat pe o anumită problemă de politică, decizia se propagă în multe alte organizaţii şi instituţii internaţionale. Astfel, deşi deciziile adoptate în cadrul G7 nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, ele exercită o influenţă politică puternică.

În 2022, preşedinţia G7 va fi asigurată de Germania.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X