Alec Baldwin, în lacrimi la primul interviu după moartea Halynei Hutchins

Alec Baldwin a izbucnit în lacrimi la primul interviu amplu după tragedia din luna octombrie, de pe platourile de filmare de la „Rust”, când directoarea de imagine Halyna Hutchins a fost împușcată accidental și a murit. „Trăgaciul nu a fost apăsat. Nu am apăsat pe trăgaci”, i-a declarat actorul jurnalistului postului de televiziune ABC, George Stephanopoulos.

Baldwin a declarat în cadrul interviului, că nu este răspunzător pentru împuşcarea mortală a directoarei de imagine pe platoul de filmare, spunând că şi-ar fi luat singur viaţa dacă ar fi crezut că este vina sa.

”Simt că cineva este răspunzător pentru ceea ce s-a întâmplat, dar ştiu că nu sunt eu. Mi-aş fi luat viaţa dacă credeam că sunt răspunzător şi nu spun asta cu uşurinţă”, i-a declarat Baldwin jurnalistului ABC George Stephanopoulos, în primele comentarii publice ale actorului despre incidentul din 21 octombrie, petrecut pe un platou de filmare din apropiere de Santa Fe, New Mexico.

Incidentul, inclusiv modalitatea prin care muniţia reală a ajuns pe platoul de filmare, este în continuare anchetat de autorităţile din New Mexico. Nu au fost formulate acuzaţii până în prezent.

”Mi s-a spus de către cei care se pricep… că este improbabil să fiu acuzat de fapte criminale”, a spus Baldwin.

Baldwin a mai spus că ”niciodată n-ar îndrepta arma către cineva şi apoi să apese pe trăgaci”.

În prima sa descriere publică a incidentului, actorul a spus că revolverul marca Colt s-a declanşat după ce i-a ridicat piedica şi repeta unghiuri de filmare alături de Hutchins.

”În scena aceasta, o să ridic piedica armei. Am întrebat: „Vrei să vezi asta?”. Şi ea a spus da. Aşa că am luat arma şi am început să trag piedica. Nu voi apăsa pe trăgaci. Am spus. ‘Ai văzut?’ Ea a spus ‘Lasă-l mai jos şi înclină-l puţin’. Iar eu am tras piedica şi am zis ‘Se vede aşa? Se vede aşa? Şi am dat drumul piedicii, după care arma s-a declanşat”, a povestit actorul.

Baldwin a spus că prima dată a crezut că Hutchins leşinase şi abia peste câteva ore i s-a spus că directoarea de imagine a decedat. A spus că ”nu-şi poate nici măcar imagina” că ar mai face vreodată vreun film în care să mai manevreze arme.

Actorul, cunoscut pentru rolul din serialul de comedie ”30 Rock”, a fost criticat pentru că nu a verificat cu atenţie arma chiar el. În timpul interviului, Baldwin a insistat că nu era treaba unui actor să se ocupe de acest lucru.

”Când persoana care era responsabilă mi-a înmânat arma, am avut încredere… În cei 40 de ani de când activez în industria asta şi până în acea zi, nu am avut vreo problemă”, a spus el.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X