În ciuda Brexitului și a faptului că taxele de școlarizare au crescut, universitățile din Marea Britanie conduc în topul preferințelor tinerilor români. Un sfert dintre absolvenții de liceu, aflați la facultate în străinătate, sunt acum în Regatul Unit. Urmează cei care au optat pentru o școală în țările nordice.

„Am avut alți colegi mai mari care au fost la aceeași facultate și cumva știam povestea care era acolo, apoi m-am gadit că oricum sunt într-un domeniu care e foarte competitiv și dacă tot fac o facultate, să fie o facultate bună și mi se pare că e vorba de prestigiu.″ a declarat Tiberiu Ungurianu, un tânăr student în vârstă de 20 de ani, din Cluj Napoca, care de 2 ani studiază informatica la Kings College, din Londra.

Și Ioana studiază la Londra. S-a înscris la facultate în ultimul an în care taxa a fost de 9000 de lire. Imediat după Brexit, a sărit de 30 de mii de lire pe an, pentru studenții din România. Ea însă a prins trenul și a reușit să obțină un credit guvernamental.

Ioana Marin, studentă în Marea Britanie: „Am prieteni care, în clasa a 12 a, luau în considerare să se mute aici. Mi se pare o sumă nerezonabilă pentru România, dar Guvernul și universitățile oferă burse, care fac ca taxa să ajungă din nou la 9250 de lire, cât era înainte.”

10 mii de tineri studiază în Marea Britanie din totalul de 35 de mii plecați la universități din afară. Urmează școlile din Statele Unite și din țările nordice.

„De la părăsirea Marii Britanii a spațiului EEU, Olanda devenit un trend de candidatură, urmat de țări precum Spania, Italia, Norvegia, Suedia, Danemarca, datorită nivelului de pregătire pe care îl furnizează universitățile.” a declarat Rusu Gabriel, consultantul unei agenții de consiliere educațională pentru stirileprotv.ro

Multe universități din Olanda le fac studenților din Uniunea Europeană o reducere de aproape 75 la sută din taxa de 2000 de euro, pentru primul an de facultate.

Tocmai pentru că suntem în această situație complicată, mai multe agenții de consiliere educațională organizează târguri online. Astfel, tinerii pot să discute direct cu reprezentanții facultăților din străinătate sunt învățați cum să aplice și primesc informații despre taxe, burse și împrumuturi.

Ana Maria Papp, reprezentantul unei agenții de consiliere educațională: „Cea mai importantă specializare aleasă de către studenții români este IT-ul, alături de specializările de business. De asemenea, înregistrăm foarte multe aplicații pentru sectorul de medicină, relații internaționale, psihologie.”

În ultimii ani și părinții multor adolescenți au optat pentru liceele private din Marea Britanie, unde taxele pornesc de la 10 mii de lire, dar pot să ajungă și la 50 de mii.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro