Irlanda va primi 920 de milioane de euro în fonduri UE pentru a atenua impactul Brexit-ului

noutati brexit deal acord

Irlanda va primi 920 de milioane de euro dintr-un fond UE pentru a atenua impactul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană asupra unor regiuni şi companii dur lovite, a anunţat luni Comisia Europeană, relatează dpa.

„Brexit-ul a avut un impact negativ asupra vieţilor multor oameni. În cadrul UE, oamenii din Irlanda au simţit cel mai mult acest impact”, a declarat comisarul european pentru reforme şi coeziune Elisa Ferreira, citată într-un comunicat.

Banii vor contribui la ameliorarea standardelor de viaţă, la susţinerea creşterii şi la absorbirea impactului negativ asupra comunităţilor locale, a adăugat ea.

Întregul fond pentru cele 27 de state membre este de 5,4 miliarde de euro, fiind finalizat în octombrie şi menit să acopere costuri suplimentare sau să compenseze pierderile direct cauzate de Brexit până la sfârşitul lui 2023.

Fiind singurul stat al UE care are frontieră terestră cu Regatul Unit, Irlanda anticipa de multă vreme că va primi partea leului din acest fond. Executivul UE a anunţat luni suma finală.

Se anticipează că Olanda şi Franţa vor primi şi ele sume majore. Comisia Europeană a precizat în comunicat că vor fi anunţate noi decizii privind alocări naţionale în săptămânile care vor urma.

Banii pot fi folosiţi, de exemplu, pentru a sprijini micile afaceri de pescuit de pe coastă dependente de apele britanice şi care au probleme de acces după Brexit, precum şi pentru a crea de locuri de muncă pentru cetăţenii UE care revin din Regatul Unit.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X