Premierul britanic, Boris Johnson, a anunţat miercuri o înăsprire a restricţiilor pentru a opri răspândirea variantei Omicron a coronavirusului în Marea Birtanie, printre care revenirea cu începere de luni la telemuncă şi introducerea paşaportului de vaccinare pentru unele adunări mari, notează AFP.

„Devine din ce în ce mai clar că Omicron se răspândeşte mult mai rapid decât varianta anterioară Delta”, cu 568 de cazuri identificate până în prezent în Marea Britanie şi o cifră reală „cu siguranţă mult mai mare”, a declarat Boris Johnson într-o conferinţă de presă.

Precizând că numărul cazurilor din cauza Omicron părea să se dubleze la fiecare două sau trei zile în ţară, liderul conservator a subliniat că „această creştere exponenţială ar putea duce la o creştere bruscă a spitalizărilor şi deci, din păcate, la decese”.

„De aceea, trecerea la Planul B” de restricţii în Anglia este „lucru proporţional şi rezonabil de făcut”, oferind timpul pentru a accelera campania de amplificare a vaccinului, a adăugat el.

Prin urmare, de luni, guvernul le cere angajaţilor să lucreze de acasă „dacă este posibil”.

Paşaportul de vaccinare, contestat de unii membri ai majorităţii conservatoare, este introdus pentru prima dată în Anglia, în discoteci şi în toate locurile de peste 10.000 de persoane.

Marea Britanie, una dintre cele mai îndoliate ţări din Europa, cu aproape 146.000 de morţi de la începutul pandemiei de COVID-19, reintrodusese deja măsuri de pentru a lupta împotriva Omicron, cum ar fi restricţiile de călătorie, spre supărarea sectorului respectiv, şi purtarea măştii în magazine şi în transport public.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ai nevoie de Optimizare SEO Craiova Intră pe alextag.ro