Meciul pe care echipa Tottenham Hotspur trebuia să-l dispute duminică împotriva formaţiei Brighton & Hove Albion a fost amânat din cauza unui focar de Covid-19 cu care se confruntă clubul londonez.
Acesta este al doilea al lui Tottenham amânat în această săptămână, după cel cu formaţia franceză Stade Rennes, din cadrul competiţiei Europa Conference League, care nu s-a mai jucat joi seara.
Conducerea Premier League a a precizat că a luat decizia amânării partidei dintre Tottenham şi Brighton „la recomandarea consilierilor medicali, punând pe primul plan sănătatea jucătorilor şi a personalului”, conform unui comunicat.
Opt jucători şi cinci angajaţi ai clubului englez au fost testaţi pozitiv la Covid-19 în ultimele zile, iar oficialii lui Tottenham au decis, în aceste condiţii, să amâne partida cu Rennes, programată la Londra.
Nu se ştie deocamdată dacă vor fi afectate şi următoarele meciuri ale lui Tottenham, programate pe 16 şi 19 decembrie, împotriva formaţiilor Leicester City şi FC Liverpool, în Premier League.