Danemarca autorizează pastila anti-COVID-19 

Danemarca a devenit prima ţară din Uniunea Europeană care a autorizat pastila anti-COVID-19 Molnupiravir, dezvoltată de grupul farmaceutic american Merck pentru pacienţii din grupele de risc care prezintă simptome ale bolii, informează AFP.

Comercializat sub numele de Lagevrio, acest medicament produs sub formă de pastile, a fost aprobat la jumătatea lunii noiembrie de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) pentru utilizare în regim de urgenţă, înainte ca tratamentul să primească o autorizare oficială privind lansarea sa pe piaţă.

Lagevrio este autorizat din noiembrie în Marea Britanie şi în curs de autorizare în Statele Unite, însă rezultatele finale ale unui studiu clinic, mai puţin bune decât cele intermediare, le-au făcut pe multe ţări să aştepte înainte de a emite astfel de autorizări.

„Recomandăm tratamentul cu aceste pastile pentru că noi credem că avantajele sunt mai mari decât inconvenientele pentru pacienţii care prezintă cele mai mari riscuri de a dezvolta forme grave de COVID-19”, a declarat o reprezentantă a Agenţiei naţionale de sănătate (SST) din Danemarca, Kirstine Moll Harboe, într-un comunicat.

„Suntem pe deplin conştienţi că este vorba despre un tratament nou şi neaprobat, despre care nu deţinem încă foarte multe informaţii”, au recunoscut specialiştii de la SST, înainte de a adăuga că vor monitoriza cu mare atenţie efectele generate de pastila Merck.

Anunţul de joi a fost făcut într-o perioadă în care Danemarca foloseşte toate mijloacele pe care le deţine pentru a face faţă unui val record de cazuri de COVID-19 şi unei recrudescenţe a pandemiei provocate de noua variantă Omicron, care va deveni dominantă în Copenhaga în această săptămână.

Numărul infectărilor zilnice a fost de 8.770 miercuri, cel mai mare anunţat vreodată în această ţară cu 5,8 milioane de locuitori.

„Sperăm că acest tratament va contribui la reducerea numărului de spitalizări pentru pacienţii care prezintă un risc sporit de a dezvolta o formă gravă a bolii”, a adăugat Kirstine Moll Harboe.

Rezultatele complete ale studiului clinic realizat de Merck, comunicate pe 26 noiembrie, arată o eficacitate mai puţin bună decât cea anunţată – şi intens mediatizată – la începutul lunii octombrie în baza unor date intermediare.

Potrivit rezultatelor complete, pastila anti-COVID-19 dezvoltată de Merck reduce cu doar 30% – nu cu 50%, aşa cum s-a anunţat iniţial – rata de spitalizare şi de deces în rândul pacienţilor din grupele de risc care au primit tratamentul la scurt timp după infectare.

Pe 9 decembrie, Franţa a refuzat să autorizeze tratamentul, considerând că acesta nu este suficient de eficace.

Norvegia a semnat miercuri un acord bilateral cu Merck pentru a-şi asigura livrări rapide de Molnupiravir, însă aşteaptă deocamdată autorizarea finală din partea EMA pentru a aproba la rândul ei acest tratament.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X