Franţa a obţinut 93% din licenţele de pescuit post-Brexit pretinse de la Regatul Unit şi acum îi va solicita Comisiei Europene să-şi sporească presiunile asupra Londrei, a anunţat vineri secretarul de stat francez pentru afaceri europene Clement Beaune, potrivit Agerpres.
”Pasul următor va fi să cerem Comisiei, în zilele următoare, să convoace Consiliul Parteneriatului, aşa cum prevede acordul comercial Brexit pentru a soluţiona o problemă”, a spus Beaune.
La rândul său, ministrul pentru probleme maritime Annick Girardin a afirmat că Franţa încă are nevoie de 73 de licenţe de pescuit pentru a soluţiona disputa cu Londra.
Atunci când Regatul Unit a părăsit UE, cele două entităţi au convenit să creeze un sistem de licenţiere pentru a acorda vaselor de pescuit acces în apele teritoriale ale celeilalte părţi.
Totuşi, Franţa afirmă că pescarii săi nu au primit acces deplin, conform acordului, în timp ce Londra afirmă că nu au obţinut acces doar cei care nu au prezentat documentele corecte necesare.
În virtutea Acordului privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, pescarii europeni pot continua să lucreze în unele părţi ale apelor britanice cu condiţia de a face dovada că pescuiau acolo şi înainte.
Însă în prezent între francezi şi britanici există un diferend cauzat de licenţele de pescuit. În zonele încă disputate (zone de 6-12 mile marine de coastele britanice şi de insulele anglo-normande), autorităţile de la Londra şi din insula Jersey au acordat puţin peste 210 de licenţe definitive, iar Parisul a solicitat încă 200.