La un an după ce Marea Britanie a părăsit UE, un sondaj al The Observer afirmă că peste 6 din 10 alegători britanici cred că Brexitul a mers prost sau cel puţin mai rău decât se aşteptau.

Sondajul făcut de Opinium a mai constatat că 42% dintre cei care au votat în 2016 ca Marea Britanie să iasă din UE au o pespectivă negativă asupra modului în care s-a materializat Brexitul până acum, relatează The Guardian.

26% dintre votanţii „Leave” au spus că a mers mai rău decât se aşteptau, în timp ce 16% dintre cei care au votat pentru Brexit au spus că li s-au adeverit temerile. Dintre cei care au votat ca Marea Britanie să rămână în UE, 86% au spus că lucrurile au mers prost sau mai rău decât se aşteptau. Per total, doar 14% dintre toţi alegătorii au declarat că Brexitul a mers bine, contrar aşteptărilor pe care le aveau.

Adam Drummond, director la Opinium, a spus că cea mai frapantă constatare a fost că cei care au votat „Leave” sunt mai ezitanţi cu privire la virtuţile Brexit-ului decât înainte.

„Pentru cea mai mare parte a procesului Brexit, oricând ai pune o întrebare care s-ar putea reduce la «Brexit-ul este bun sau rău?», vei vedea că toţi cei care au votat «Remain» vor spune «rău», iar toţi cei care au votat „Leave” vor răspunde «bun», răspunsurile anulându-se reciproc”, a spus el.   „Acum, ceea ce vedem este o minoritate semnificativă dintre cei care au votat «Leave» care spune că lucrurile merg prost sau cel puţin mai rău decât se aştepta.

În timp ce 59% dintre votanţii «Remain» au spus: «M-am aşteptat să meargă prost şi cred că asta s-a şi întâmplat», doar 17% dintre alegătorii «Leave» au spus: «M-am aşteptat să meargă bine şi cred aşa a fost până acum»“, a mai spus directorul Opinium.

Sondajul a fost făcut înaintea introducerii de la 1 ianuarie 2022 a controalelor vamale complete asupra mărfurilor exportate din UE în Regatul Unit. Experţii în afaceri cred că această măsură ar putea descuraja unii operatori mai mici, cum ar fi exportatorii de alimente, să aprovizioneze comercianţii din Regatul Unit pe propriile costuri şi prin completarea mai multor documente.

Aceste controale vor fi urmate de şi mai multe controale asupra importurilor de alimente de la mijlocul verii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.