Testarea obligatorie eliminată înainte de intrarea în Anglia

Guvernul de la Londra a anunţat miercuri relaxarea începând de vineri a restricţiilor impuse la sosirea în Anglia persoanelor venite din străinătate, restricţii introduse în decembrie după apariţia variantei Omicron a coronavirusului.

Astfel, începând de vineri de la ora 04:00 GMT, călătorii sosiţi în Anglia nu vor mai trebui să prezinte la intrarea în ţară un test negativ (PCR sau rapid antigen) pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei, iar dacă sunt vaccinaţi nu vor mai trebui nici să se izoleze până la aflarea rezultatului unui test PCR negativ efectuat după sosire.

Renunţarea la aceste teste a fost anunţată de premierul Boris Johnson într-o declaraţie în Camera Comunelor, motivând că varianta Omicron a coronavirusului este acum atât de răspândită în ţară încât testarea la sosire nu mai are un impact major în prevenirea înmulţirii infectărilor.

Regulile aplicate călătorilor care sosesc în Anglia din străinătate vor reveni astfel începând de vineri la sistemul instituit în octombrie, adică aceştia vor trebui să efectueze un test PCR sau antigen (‘lateral flow’) în cel mult 48 de ore de la intrarea în Anglia.

Celelalte provincii ale Regatului Unit, respectiv Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor, îşi stabilesc propriile reguli.

Cu toate acestea, premierul britanic a menţionat că nu va impune restricţii în plus faţă de cele existente, printre care masca în interior, încurajarea telemuncii şi certificatul verde pentru accesul în baruri şi restaurante, Marea Britanie mizând în continuare să combată valul Omicron prin vaccinarea populaţiei cu doza ”booster” şi testarea masivă.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X