Premierul britanic Boris Johnson îi critică pe cei care se opun vaccinării şi cataloghează drept ”pălăvrăgeală” discursul acestora, transmite News.ro. El îi îndeamnă pe britanici să se vaccineze împotriva Covid-19, în contextul în care Regatul Unit este afectat de o intensificare puternică a epidemiei, care sporeşte presiunile asupra sistemului sptalicesc.
”Poate 30-40%” dintre bolnavii de covid-19 spitalizaţi ”nu sunt vaccinaţi”, a denunţat el joi, în marja unei vizite la un centru de vaccinare, în Northampton, în centrul Angliei.
”Marea majoritate” a bolnavilor de la terapie intensivă nu a fost vaccinată, iar o ”majoritate zdrobitoare nu s-a vaccinat cun «booster»”, a declarat el, parent în cel mai dur atac la adresa celor care se opun vaccinării antcovid.
Johnson şi-a reiterat însă ataşamentul faţă de o abordare bazată pe voinţa fiecăruia în Regatul Unit, unde vaccinarea anti-Covid este obligatorie doar în rândul personalului din domeniul sănătăţii şi al azilurilor de bătrâni, în contextul în care alte ţări din Europa au optat în favoarea unei ”constrângeri”.
”Dar ce tragedie este să existe această presiune asupra (Sistemului Naţional britanic de Sănătate) NHS, toate dificultăţile cu care se confruntă medicii şi infirmierele şi să existe această pălăvrăgeală despre vaccinare. Ei se înşală absolut”, a declarat el.
”Cred că a venit timpul ca eu şi Guvernul să-i luăm la întrebări despre ceea ce fac”, a spus Johnson.
Aproximativ 60% dintre britancii în vârstă de peste 12 ani au fost vaccinaţi cu o doză ”booster” anticovid, iar peste 82% au fost vaccinaţi complet împotriva covid-19.