Logo KoronaPay

24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române

La 24 ianuarie este sărbătorită, în fiecare an, Ziua Unirii Principatelor Române. La 24 ianuarie/5 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn şi al Ţării Româneşti, după ce la 5/17 ianuarie 1859 fusese ales domn al Moldovei, realizându-se astfel unirea celor două Principate Române sub conducerea unui singur domnitor. Acest eveniment major în istoria României a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român.

Senatul României a adoptat, la 2 iunie 2014, proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare naţională. La 3 decembrie, Camera Deputaţilor adopta Legea nr. 171/2014 pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, potrivit căreia autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile, potrivit site-ului http://www.cdep.ro/.

La 16 decembrie 2014, preşedintele Traian Băsescu a semnat Decretul nr.901 privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române ca zi de sărbătoare naţională, publicat în Monitorul Oficial nr. 922/18 decembrie 2014. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, la 6 septembrie 2016, un proiect de lege, care completează Codul muncii, prin care ziua de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată sărbătoare legală nelucrătoare.

Înfrângerea Revoluţiei de la 1848 a readus în Transilvania regimul absolutist habsburgic iar în celelalte două ţări române ocupaţia străină reprezentată de turci, ruşi şi austrieci, o situaţie aproape neîntreruptă până la 1856. Convenţia ruso-turcă de la Balta-Liman (19 aprilie/1 mai 1849) a readus regimul dur de mai înainte. Mişcarea naţională a fost constrânsă să se desfăşoare cu precădere în afara graniţelor. Emigranţii români au reuşit prin numeroasele memorii, prin contactele şi legăturile lor, să transforme chestiunea Principatelor într-o problemă europeană, indică lucrarea „O istorie a românilor” (Editura Meronia, Bucureşti, 2007).

Rusia a fost înfrântă în războiul Crimeii (1853-1856) şi, în urma Congresului de la Paris din 1856 (13/25 februarie-18/30 martie), protectoratul asupra Principatelor a luat sfârşit. În tratatul semnat la 18/30 martie 1856, se prevedea ca în Principatele Române, locul protectoratului să fie luat de garanţia colectivă a Marilor Puteri europene (Franţa, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman şi Regatul Sardiniei), cu menţinerea suzeranităţii otomane. Totodată, Poarta se obliga să respecte administraţia independentă şi naţională a Principatelor, precum şi deplina libertate a cultului, a legislaţiei, a comerţului şi navigaţiei. S-a hotărât, totodată, convocarea de Adunări (divanuri) ad-hoc, care să se pronunţe asupra organizării viitoare a celor două ţări.

În acest sens a fost constituit la Iaşi, în februarie 1857, Comitetul Electoral al Unirii, care a fixat un program politic, în care preconiza unirea Principatelor într-un singur stat, neutru şi autonom, în frunte cu un prinţ străin (şi domnie ereditară), adunare reprezentativă, garanţia colectivă a puterilor europene ş.a. În acelaşi sens, la 3/15 martie 1857, a fost înfiinţat şi la Bucureşti, Comitetul Central al Unirii, organ de conducere al partidei naţionale muntene, care şi-a fixat un program asemănător cu acela al unioniştilor din Moldova, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

La 7/19 octombrie 1857 în Moldova şi la 8/20 octombrie 1857 în Ţara Românească, Adunările ad-hoc au votat două rezoluţii în care cereau: autonomia şi neutralitatea celor două Principate şi unirea lor într-un singur stat cu numele de România; prinţ străin, ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei; neutralitatea şi inviolabilitatea noului stat; guvern reprezentativ şi constituţional, Adunarea obştească cu putere legislativă, garantarea colectivă a celor şapte puteri.

În perioada 10/22 mai – 7/19 august 1858 au avut loc, la Paris, lucrările Conferinţei Puterilor garante, în ultima zi fiind semnat actul internaţional, Convenţia de la Paris, şi, totodată, noul statut fundamental al Principatelor. Potrivit reglementărilor acestuia, cele două ţări menţinute sub suzeranitatea Porţii şi sub „garanţia colectivă” a puterilor urmau „să se administreze liber şi în afara oricărei ingerinţe a Înaltei Porţi” purtând denumirea „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”, separaţia administrativ-politică fiind menţinută mai departe. Fiecare principat urma să fie condus de câte un domn şi miniştrii săi. Puterea legislativă urma să fie exercitată colectiv de domn, Adunarea electivă din ţara respectivă şi Comisia Centrală nou instituită, comună Principatelor. Domnul urma să fie ales în fiecare ţară „pe viaţă”. Armatele puteau fi reunite în tabere comune sub comanda alternativă a domnilor sau a reprezentanţilor lor. În ansamblu, Convenţia de la Paris, deşi nu acorda Unirea, îi apropia pe români de momentul unificării celor două principate. („Istoria românilor, Constituirea României moderne”, volumul VII, tom I, Editura Enciclopedică, 2003).

La 28 decembrie 1858/9 ianuarie 1859 erau deschise, în Moldova, lucrările Adunării elective. Au fost validate mandatele a 55 de deputaţi. Deputaţii majorităţii s-au întrunit, în seara zilei de 3/15 ianuarie 1859, pentru a se pune de acord asupra persoanei candidatului comun. După mai multe ore de dezbateri, a fost propusă candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost acceptată în unanimitate de deputaţii prezenţi. Adunarea electivă s-a întrunit la 5/17 ianuarie 1859, pentru a-l alege pe domn, prin vot deschis. Alexandru Ioan Cuza a întrunit unanimitatea voturilor celor 48 de deputaţi prezenţi.

În Ţara Românească, alegerile pentru Adunarea electivă s-au desfăşurat între 8/20 şi 12/24 ianuarie 1859. Deputaţii conservatori au obţinut 46 dintre cele 72 de mandate existente. Lucrările Adunării elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie 1859 într-o atmosferă incendiară. În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Naţionale s-au reunit la hotelul „Concordia” din Bucureşti unde atât deputaţii majorităţii conservatoare, cât şi cei ai Partidei naţionale căutau o soluţie. În cele din urmă, la propunerea lui Dimitrie Gr. Ghica, a fost adoptată soluţia dublei alegeri, reprezentând cea mai bună cale de depăşire a impasului.

Lucrările Adunării s-au reluat în dimineaţa zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, la ora 11.00. În numele Partidei naţionale, avocatul Vasile Boerescu a cerut o şedinţă secretă, în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii şi, subliniind legalitatea actului, în conformitate cu „spiritul Convenţiei”, a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti. Reveniţi în sala de şedinţe, cei 64 de deputaţi, prin votul lor, l-au consacrat pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti. S-a realizat astfel unirea de fapt a celor două Principate. Prin acest act politic al dublei alegeri, fără a se încălca formal prevederile Convenţiei de la Paris, naţiunea română a obţinut o victorie importantă în realizarea statului modern român. Alexandru Ioan Cuza a ajuns la Bucureşti, la 8/20 februarie 1859, unde a fost primit cu mult entuziasm, notează lucrarea „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite a fost recunoscută de jure, la 1/13 aprilie 1859, în cadrul Conferinţei de la Paris (26 mart./7 apr.-25 aug./6 sept. 1859) a Puterilor garante. Austria recunoscuse de facto, la 2/14 mai 1859, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, printr-o notă scrisă, fiind reluate cu acest prilej legăturile cu cele două guverne româneşti, de la Iaşi şi de la Bucureşti. La rândul său, Poarta a emis, la 22 noiembrie/4 decembrie 1861, „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care se admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor, fapt care presupunea o serie de măsuri importante, între care: reunirea ministerelor de la Iaşi şi Bucureşti într-un singur guvern şi a Adunărilor elective într-una singură; suspendarea activităţii Comisiei Centrale de la Focşani; instituirea în fiecare principat a câte unui consiliul provincial, ce urma să fie consultat asupra tuturor legilor şi regulamentelor de interes local, potrivit sursei amintite mai sus.

Primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu, a fost format la 22 ianuarie/3 februarie 1862. A urmat deschiderea la Bucureşti, la 24 ianuarie/5 februarie 1862, a primului Parlament al României, arată lucrarea „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X