Anglia renunţă la majoritatea restricţiilor antiepidemice

Anglia a renunţat joi la aproape toate restricţiile antiepidemice aflate încă în vigoare pentru a combate COVID-19, o boală alături de care, aşa cum speră Guvernul de la Londra, populaţia locală se va obişnui să trăiască, aşa cum o face deja în cazul gripei.

După ce a decis să pună capăt, în urmă cu o săptămână, recomandării privind munca la domiciliu pentru persoanele care pot să facă acest lucru, Anglia a renunţat în prezent şi la alte restricţii antiepidemice introduse în decembrie 2021 în urma creşterii uriaşe a numărului de infectări provocate de varianta Omicron: obligativitatea de purtare a măştii sanitare în interiorul spaţiilor publice şi certificatul de vaccinare pentru evenimentele la care participă un public numeros.

„Atunci când COVID-19 devine o afecţiune endemică, trebuie să înlocuim obligaţiile legale cu sfaturi şi recomandări”, a subliniat săptămâna trecută Boris Johnson în faţa deputaţilor englezi.

Opunându-se anulării obligativităţii privind purtarea măştii sanitare în transportul în comun, primarul Londrei, Sadiq Khan, a anunţat că va menţine această măsură în capitala britanică.

Potrivit celor mai recente statistici oficiale, 64% din populaţia engleză de peste 12 ani a primit deja cea de-a treia doză a unor vaccinuri anti-COVID-19.

În perioada în care numărul cazurilor de COVID-19 cunoştea o creştere explozivă în timpul sărbătorilor de iarnă, Boris Johnson a rezistat în faţa apelurilor privind înăsprirea restricţiilor antiepidemice. El consideră în prezent că faptele i-au dat dreptate: spitalele engleze au rezistat în faţa valului Omicron, numărul pacienţilor care necesitau conectarea la un ventilator nu a crescut niciodată, iar numărul infectărilor a scăzut considerabil.

Cu toate acestea, Marea Britanie, una dintre ţările cele mai grav afectate de pandemie, cu aproape 155.000 de decese asociate COVID-19, continuă să raporteze aproape 100.000 de cazuri noi în fiecare zi.

Potrivit unui studiu publicat de Imperial College din Londra, nivelul infectărilor rămâne ridicat mai ales la copii şi la adolescenţi. Dintre cei 3.500 de participanţi la un studiu amplu care au fost testaţi pozitiv între 5 şi 20 ianuarie, două treimi contractaseră deja noul coronavirus în trecut.

Prim-ministrul Boris Johnson speră chiar să anuleze în luna martie obligativitatea privind izolarea la domiciliu în cazul unui test pozitiv, „la fel cum nu există o obligaţie legală pentru oamenii care au gripă să se izoleze”.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X