Perioada de completare a formularului digital necesar intrării în România a fost prelungită

Perioada de completare a formularului digital care trebuie prezentat la intrarea în România a fost extinsă de la 24 de ore la 72 de ore anterioare prezentării, iar pragul minim al amenzii a fost redus de la 2.000 la 500 de lei, a anunțat, joi, într-o conferință de presă, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu.

Formularul poate fi completat și după 24 de ore de la intrarea în țară.

„Dacă până acum aveam 24 de ore să completăm acest formular, am extins această perioadă la 72 de ore înaintea utilizării formularului. Mai mult, sunt și cele 24 de ore ulterioare trecerii în care poate fi prezentat acest formular. Completarea acestui formular este considerat împlinit atunci când datele sunt corecte, pentru că dacă introducem date eronate sau incomplete nu se cheamă că l-am completat”, a afirmat secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, s-a redus și valoarea amenzilor, respectiv pragul minim a scăzut de la 2.000 la 500 de lei. Potrivit lui Andrei Baciu, persoanele care au contestat amenda în instanță, dacă în final vor fi amendate, vor primi amenda de 500 de lei.

Totodată, au fost stabilite și unele categorii de persoane exceptate de la completarea PLF:

– piloții de aeronave și personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;

– conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care
asigură transport de persoane;

– personalul navigant maritim și fluvial, precum și personalul de deservire a platformelor maritime;

– personalul navigant îmbarcat la bordul navelor, elicopterelor și personalul de deservire a platformelor maritime situate în zona economică exclusivă a României și care nu se deplasează pe teritoriul altui stat;

– polițiștii care participă la misiuni de aducere în România, sub escortă, a persoanelor urmărite internațional și a celor transferate în vederea continuării executării pedepsei cu închisoarea în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

– personalul implicat în executarea misiunilor de transport pacienți ai serviciului medical la și din unități sanitare aflate în afara teritoriului României.

– persoanele care în vederea deplasării la locul de muncă tranzitează frontiera de stat cel puțin o dată în 24 de ore;

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X