Din toamna acestui an, România va avea un nou aeroport internațional. Este vorba de aeroportul din Brașov, care a fost finalizat. Autoritățile locale spun că va deveni operațional începând cu data de 1 noiembrie 2022. Acesta este construit de către români, iar mai multe companii mari și-au exprimat dorința de a zbura din Brașov. După ce întregul proiect va fi finalizat, Brașov va deveni al 17-lea oraș din România care va avea aeroport.
TAROM, Blue Air și Wizz sunt doar trei dintre companiile care vor să semneze contractul cu aeroportul din Brașov. Acestea sunt de părere că numărul pasagerilor va trece de 300.000 și, pentru ca acest lucru să fie posibil, s-au investit peste 120 de milioane de euro. Suma a fost asigurată de către Consiliul Județean Brașov, dar și de către stat.
Terminalul aeroportului din Brașov va fi al treilea ca lungime din țară. Pe primul loc se află cel din Otopeni, iar locul al doilea este ocupat de către terminalul din Cluj-Napoca. Mai mult decât atât, terminalul dă voie unui număr de peste 1,2 milioane de pasageri să îl tranziteze.
Pista va permitea decolarea și aterizarea oricăror tipuri de avioane, dar excepție va face A380, cel mai mare avion cormercial din lume.
Aeroportul din Braşov este singurul din România care a fost construit de la zero în ultimii 50 de ani.