Anglia ar putea renunța la obligația de autoizolare pentru cei testați pozitiv pentru COVID-19

Premierul britanic Boris Johnson şi-a anunţat miercuri intenţia să se pună capăt, de la finalul lunii februarie, obligaţiei de autoizolare a persoanelor infectate cu COVID-19 pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2. Premierul britanic propune accelerarea planurilor existente de a convieţui cu coronavirusul.

Johnson a pus capăt aproape tuturor restricţiilor legate de COVID-19 în Anglia în iulie 2021, iar luna trecută a ridicat măsurile incluse în ‘planul B’ care fusese impus temporar pentru a încetini răspândirea variantei Omicron a coronavirusului.

El a spus că Anglia este decisă să devină prima mare economie care înlocuieşte cerinţele juridice privind autoizolarea cu recomandări.

”În cazul în care actuala tendinţă încurajatoare continuă, mă aştept să putem pune capăt, cu o lună înainte, ultimelor restricţii interne rămase, printre care cerinţa juridică de a te autoizola dacă este testat pozitiv”, a explicat Boris Johnson.

Potrivit deciziei iniţiale a Londrei, măsura autoizolării urma să expire la 24 martie.

Johnson anunţase că va încerca să renunţe la această măsură mai devreme dacă situaţia epidemiologică o permite.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X