Primele elemente de tehnică militară ale detaşamentului SUA care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar vor intra în România miercuri seară, pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac, judeţul Arad, arată un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
Autovehiculele din compunerea coloanei, însoţite de autospeciale ale Poliţiei Militare, se vor deplasa, după trecerea frontierei de stat, pe ruta Arad – Deva – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – Bucureşti – Mihail Kogălniceanu, informează MApN.
Reprezentanţii ministerului precizează că, pentru o bună desfăşurare a traficului, Poliţia Militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic şi informarea conducătorilor auto asupra eventualelor restricţii rutiere.
TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acţiona cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adăuga militari cu alte specialităţi din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc).
Restul tehnicii de luptă, precum şi militarii acestui batalion vor sosi în România în perioada imediat următoare.
Pentagonul a transmis săptămâna trecută că o mie de militari americani vor fi repoziționați din Germania în România.