Condițiile de călătorie în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord diferă în funcție de stadiul vaccinării pentru călătorii care vin din state ce nu sunt pe lista și ele se aplică și minorilor cu vârsta de peste 5 ani.
Persoanele care ajung în Regatul Unit din state aflate pe lista roșie trebuie să intre în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 10 zile. România nu se află pe lista roșie.
Începând cu data de 11 februarie 2022, ora locală 04.00, vor intra în vigoare noi condiții de călătorie.
ANGLIA:
Până în data de 11 februarie 2022, călătorii complet imunizați care ajung în Regatul Unit nu mai trebuie să facă testul înainte de plecare. Următoarele măsuri sunt în vigoare:
- Călătorii vaccinați cu schemă completă (două doze sau o singură doză, conform tipului de vaccin) cu cel puțin 14 zile înainte de sosirea în Anglia, trebuie să prezinte:
- dovada rezervării unui test de tip PCR sau a unui test rapid (lateral flow test) pentru COVID-19 care urmează să fie efectuat în 48 de ore de la sosire. Ziua sosirii este considerată ziua zero. Furnizorul testului rapid trebuie să se regăsească pe lista aprobată de către autoritățile britanice. Detalii suplimentare pot fi consultate la pagina de internet: https://www.gov.uk/government/publications/list-of-private-providers-of-coronavirus-testing/list-of-private-providers-of-coronavirus-testing. ATENȚIE! Dacă rezultatul testului rapid este pozitiv, persoana în cauză va trebui să se autoizoleze pentru o perioadă de 7 zile. Dacă obține în zilele a șasea și a șaptea ale izolării rezultate negative în urma testării pentru COVID-19, călătorul poate ieși din izolare, în caz contrar, va trebui să respecte măsura izolării până la împlinirea a 10 zile.
- completarea formularului Passenger locator form (care poate fi descărcat aici: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk).
Persoanele vaccinate cu doză dublă vor dovedi imunizarea prin intermediul unui document oficial eliberat de o autoritate medicală din aceste state, redactat în limba engleză, franceză sau spaniolă și care trebuie să includă numele întreg, data nașterii, tipul vaccinului și producătorul, data administrării celor două doze și detaliile autorității medicale care a eliberat certificatul. În caz contrar se aplică măsurile pentru persoanele nevaccinate.
- Călătorii nevaccinați (vaccinați parțial/incomplet sau vaccinați în cadrul unor programe nerecunoscute de autoritățile britanice) trebuie să prezinte:
- un test (PCR sau rapid antigen) pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, cu rezultat negativ, efectuat cu 2 zile înainte de a călători, eliberat în limba engleză;*
- formularul passenger locator form (care poate fi descărcat aici: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk);
- codul de rezervare a două teste PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, care vor fi efectuate în ziua a 2-a si a 8-a de la sosirea în Marea Britanie (rezervarea se poate face la: https://www.find-travel-test-provider.service.gov.uk/test-type).
- Aceste persoane vor trebui să intre în carantină la domiciliu pentru o perioadă de 10 zile de la sosire.
Chiar dacă va aflați în Regat pentru mai putin de 10 zile, trebuie să respectați măsurile menționațe mai sus, inclusiv izolarea la domiciliu pe toată perioada șederii și achiziționarea testelor.
- Călătorii care vin din statele de pe lista roșie (https://www.gov.uk/guidance/red-amber-and-green-list-rules-for-entering-…), indiferent dacă sunt sau nu vaccinați, trebuie să prezinte:
- un test (PCR sau rapid antigen) pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu 2 zile înainte de călătorie, cu rezultat negativ;
- Dovada rezervării pachetului de carantină instituționalizată în hoteluri special desemnate care cuprinde și rezervarea testelor din ziua a doua și ziua a opta (detalii aici: https://quarantinehotelbookings.ctmportal.co.uk/noie.html);
- Completarea formularului Passenger locator form (care poate fi descărcat aici: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk).
Informații detaliate cu privire la condițiile de intrare, inclusiv lista statelor aflate pe lista roșie, pot fi consultate la pagina de internet: https://www.gov.uk/guidance/travel-to-england-from-another-country-during-coronavirus-covid-19.
Începând cu data de 11 februarie 2022 de la ora locală 4.00, intră în vigoare noi reguli pentru călătorii care sosesc în Anglia. Principala modificare constă în aceea că persoanele vaccinate nu mai trebuie să facă un test după sosire. Astfel:
- Persoanele vaccinate cu schemă completă
- Nu trebuie să facă un test înainte de plecare
- Nu trebuie să facă un test după sosire
- Nu trebuie să intre în carantină la sosirea în Anglia
- Trebuie să completeze un Passenger locator form (care poate fi descărcat aici: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk).
- Persoanele vaccinate cu o singură doză/ incomplet
- Trebuie să aibă dovada unui test negativ la Covid-19 făcut cu doua zile înainte de sosire
- Trebuie să aibă rezervarea unui test de laborator PCR, ce trebuie făcut după sosirea în Anglia. Pentru detalii și rezervări vă rugăm să accesași acest link https://www.gov.uk/find-travel-test-provider
- Trebuie să completeze un Passenger locator form (care poate fi descărcat aici: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk)
Dacă rezultatul testului PCR este negativ nu trebuie să intrați în carantină.
Dovada imunității naturale nu este acceptată ca alternativă la dovada vaccinării sau dovada unui test Covid-19 negativ.
ȚARA GALILOR:
Până în 11 februarie, în Țara Galilor condițiile de călătorie sunt identice cu cele adoptate în Anglia. Pentru mai multe informații: https://gov.wales/rules-international-travel-and-wales-coronavirus.
SCOȚIA:
Ultima actualizare: 1 februarie 2022
https://www.gov.scot/publications/coronavirus-covid-19-international-travel-quarantine/
Dacă sosirea are loc dintr-un stat care se află pe lista roșie:
Dacă în cele 10 zile anterioare călătoriei către Scoția ați fost într-un stat care se află pe lista roșie trebuie să:
1. completați un formular de localizare a pasagerilor (passenger locator form);
2. efectuați un test COVID-19 (PCR/antigen) cu maximum 48 de ore înainte de călătoria către Scoția. Rezultatul testului trebuie să fie negativ;
3. rezervați un pachet de carantină la hotel, pachet care include două teste PCR pentru COVID-19.
La sosirea în Scoția veți fi nevoit să vă supuneți măsurii de carantină la hotel timp de 10 zile (11 nopți).
Dacă sosirea are loc dintr-un stat care NU se află pe lista roșie: (România nu se află pe lista roșie)
Începând cu 11 februarie 2022 ora 4 AM, regulile de călătorie pentru persoanele care călatoresc în Scoția se schimbă.
Persoanele care dețin schema completă de vaccinare nu trebuie să mai facă testul Covid-19 de a 2-a zi. Acestea trebuie însă să completeze un formular de localizare a pasagerilor (UK Passenger Locator Form) cu maxim 48 de ore înaintea călătoriei către Scoția.
Persoanele care nu detin schema completă de vaccinare, nu trebuie să se mai autoizoleze, sau să mai facă testul de a 8-a zi. Trebuie însă să efectueze un test COVID-19 înainte de călătoria în Scoția, să completeze un formular de localizare a pasagerilor (UK Passenger Locator Form) și să efectueze un test PCR în primele două zile de la sosirea în Scoția.
Dacă sosiți în Scoția înainte de ora 4 AM pe data de 11 februarie 2022, trebuie să urmați regulile de călătorie actuale.
Persoanele care dețin schema completă de vaccinare trebuie:
- să facă dovada vaccinării cu schema completă
Persoanele peste 18 ani trebuie să facă dovada vaccinări cu schema completă când călătoresc în Scoția.
Dacă sunt vaccinate în Scoția, pot obține dovada din aplicația NHS Scotland Vaccine Status app sau să obțină un istoric al vaccinărilor de la NHS Inform.
Dacă sunt vaccinate în Uniunea Europeană sau în altă țară care utilizează Certificatul Digital European de Vaccinare, poate folosi acest certificat digital de vaccinare ca dovadă a vaccinării.
Minorii cu vârsta sub 18 ani care trăiesc în mod normal în Regatul Unit, UE sau SUA sau în orice altă țară cu un program de vaccinare aprobat în Regatul Unit, nu trebuie să prezinte dovada vaccinării.
- să rezerve un test Covid-19 de a 2-a zi
Până pe data de 11 februarie 2022, ora 4AM, persoanele cu vârsta de peste 11 ani (inclusiv) trebuie să facă un test COVID-19 după sosirea în Scoția.
Testele pot fi achiziționate de la unul din distribuitorii aprobați.
Dacă rezultatul testului PCR din a 2-a zi este pozitiv, persoanele trebuie să urmeze regulile de autoizolare din Scoția.
Dacă rezultatul testului antigen din a 2-a zi este pozitiv, trebuie să facă un test PCR gratuit pentru a confirma cât mai curând acest rezultat.
Ziua când persoanele sosesc în Scoția este considerată ziua 0.
Minorii cu vârsta sub 18 ani
Până pe data de 11 februarie 2022, ora 4AM, minorii cu vârsta cuprinsă între 11 și 17 ani trebuie să facă testul din a 2-a zi, minorii sub vârsta de 11 ani nu trebuie să facă niciun test.
Dacă persoanele sosesc după data de 11 februarie, ora 4 AM
Începând cu data de 11 februarie ora 4 AM, minorii cu vârsta cuprinsă între 11 și 17 ani, precum și adulții cu schema completă de vaccinare, nu trebuie să mai efectueze testul Covid-19 de a 2-a zi.
- să completeze un formular pentru localizarea pasagerilor (UK passenger locator form)
Pentru a completa formularul de localizare, trebuie ca persoanele care vor călători să aibă următoarele detalii:
- numărul de referință a testului de a 2-a zi
- detaliile zborului
- adresa din Scoția
Fiecare adult trebuie să completeze acest formular de localizare. Copii care călătoresc cu un adult trebuie să fie incluși în formularul persoanei adulte.
Persoanele care NU dețin schema completă de vaccinare trebuie:
- să facă un test Covid-19 înainte de a sosi în Scoția
Înainte de îmbarcarea către Scoția, trebuie să facă un test PCR sau Antigen. Dovada testării trebuie să arate:
- că testul a fost efectuat cu 2 zile înainte de data zborului
- că rezultatul testului este negativ
Dovada testului negativ poate fi solicitată și la sosirea în Scoția.
Testul trebuie să fie în limba engleză, franceză sau spaniolă și trebuie să cuprindă: numele, prenumele, data nașterii, regultatul negativ al testului, data prelevării, numele companiei care a prelevat mostra, numele dispozitivului de testare.
Minorii sub 18 ani
Minorii sub 18 ani nu trebuie să efectueze un test Covid-19 înainte de a călători în Scoția. Toți copii sub 18 ani sunt comsiderați ca „vaccinați cu schema completă”. Aceste reguli se aplică chiar dacă copii nu au avut vaccinul pentru Covid-19 și îndifirent de țara din care provin.
- să completeze un formular pentru localizarea pasagerilor (UK passenger locator form)
Trebuie să completeze formularul și să îl transmită cu 48h înainte de a călători. Trebuie arătat acest formular când intră în UK sau când se îmbarcă în avion, tren sau vapor.
- să achiziționeze testul de a 2-a zi și testul de a 8-a zi
Testele pot fi achiziționate de la unul din distribuitorii aprobați.
Dacă sosesc în Scoția după ziua de 11 februarie, ora 4 AM, trebui să rezerve și să plătească doar testul de a 2-a zi.
La sosirea în Scoția trebuie:
- să se izoleze acasă sau în locul în care stau, pentru 10 zile
Auto-ziolarea înseamnă că persoanele trebuie să rămână acasă și nu trebuie să se ducă la serviciu, la școală, în locurile publice sau să folosească mijloacele de transport în comun. Nu trebuie să iasă pentru a cumpăra mâncare sau alte lucruri esențiale. Trebuie să încerce să se auto-izoleze față de celelalte persoane din casă.
- să își facă testul de a 2-a zi și testul de a 8-a zi
Dacă testul din ziua 2 sau ziua 8 este pozitiv, trebuie să se izoleze timp de 10 zile de la data testului pozitiv (ziua în care ați făcut testul ar fi ziua 0 a izolării de 10 zile).
Dacă sosiți în Scoția după ora 4:00 vineri, 11 februarie, nu va trebui să se izoleze la sosire. Va trebui să se izoleze doar dacă testul PCR din ziua 2 este pozitiv.
Ce înseamnă „complet vaccinat” – vaccinuri aprobate
Pentru a considera ca fiind complet vaccinat, trebuie să fi primit a doua doză de unul dintre aceste vaccinuri:
- Oxford/AstraZeneca
- Pfizer BioNTech
- Moderna
- Sinopharm Beijing
- Sinovac
- Covaxin
- Novavax (Nuvaxovid și Covovax)
Trebuie să fi primit a doua doză de unul dintre aceste vaccinuri:
- în Regatul Unit sau într-o țară cu un program de vaccinare acceptat în Regatul Unit, cum ar fi UE sau SUA
- cu cel puțin 14 zile înainte de a ajunge în Scoția – ziua în care ați primit a doua doză nu este considerată una dintre cele 14 zile
Dacă ați primit o singură doză, trebuie să urmați regulile pentru persoanele care nu au fost complet vaccinate.
Variantele acestor vaccinuri, cum ar fi AstraZeneca Covishield, AstraZeneca Vaxzevria și Moderna Takeda, sunt, de asemenea, luate în considerare drept vaccinuri aprobate.
Puteți de asemenea:
- să amestecați 2 tipuri diferite de vaccin aprobate, de exemplu Oxford/AstraZeneca și Moderna
- aveți cele 2 vaccinări în cadrul a 2 programe diferite aprobate, cum ar fi în Australia și Japonia, Marea Britanie și SUA sau Franța și Canada
Dacă locuiți în Scoția sau Anglia și nu puteți fi vaccinat din motive medicale – trebuie să furnizați un permis NHS COVID, un certificat medical securizat de scutire sau o scrisoare de confirmare a Departamentului de Sănătate și Asistență Socială ca dovadă.
Dacă ați avut vaccinul Janssen – vaccin cu o singură doză
Trebuie să fi primit doza unică de vaccin Janssen:
- în Regatul Unit sau într-o țară cu un program de vaccinare acceptat în Regatul Unit, cum ar fi UE sau SUA
- cu cel puțin 14 zile înainte de a ajunge în Scoția
Alte vaccinuri
Dacă nu ați fost vaccinat cu unul dintre vaccinurile menționate pe această pagină, trebuie să verificați pagina oficială GOV.UK pentru a verifica dacă vaccinul dumneavoastră este aprobat în Regatul Unit.
Dacă nu ați fost vaccinat cu un vaccin aprobat, va trebui să urmați regulile pentru cineva care nu este complet vaccinat dacă călătoriți în Scoția.
Minorii sub 18 ani
Toți copiii sub 18 ani sunt considerați „complet vaccinați” atunci când ajung în Scoția. Aceasta se aplică:
- chiar dacă nu au avut un vaccin COVID-19
- indiferent în ce țară sau teritoriu locuiesc în mod normal
Până vineri, 11 februarie, la ora 4:00, copiii cu vârsta cuprinsă între 11 și 17 ani trebuie să efectueze un test PCR sau antigen în ziua 2 după sosirea în Scoția – acest test trebuie efectuat în ziua a 2-a sau înainte. Copiii cu vârsta sub 11 ani nu trebuie să facă acest test.
Începând cu vineri, 11 februarie, de la ora 4:00, copiii cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani nu vor trebui să facă un test de PCR sau de flux lateral COVID-19 ziua 2.
IRLANDA DE NORD:
Următoarele cerințe noi vor intra în vigoare de la ora 4:00, vineri, 11 februarie:
Persoanele complet vaccinate din țări care nu fac parte din lista roșie:
- vor trebui să completeze un formular de localizare a pasagerilor din UK (PLF) doar în cele 48 de ore înainte de sosirea în Irlanda de Nord
- nu va fi nicio cerință pentru testarea după sosire sau autoizolare
Persoanele nevaccinate din țări care nu fac parte din lista roșie:
- vor trebui să completeze un PLF din UK în cele 48 de ore înainte de sosirea în Irlanda de Nord
- să facă un test înainte de plecare cu două zile înainte de sosire
- să rezerve și să plătească pentru un test PCR după sosire în a doua zi, fără a fi necesar să se autoizoleze, cu excepția cazului în care testul din ziua a doua este pozitiv
Dacă se efectuează o călătorie dintr-un stat care se află pe lista roșie trebuie să:
– completați un formular de localizare a pasagerilor (passenger locator form) cu maximum 48 de ore înainte de sosirea în Irlanda de Nord;
– efectuați un test COVID-19 (PCR/antigen) cu maximum 48 de ore înainte de călătorie. Rezultatul testului trebuie să fie negativ. Toate persoanele cu vârsta de peste 12 ani trebuie să se testeze;
– rezervați un pachet de carantină la hotel, pachet care include două teste PCR pentru COVID-19.
La sosirea în Irlanda de Nord veți fi nevoit să vă supuneți măsurii de carantină la hotel timp de 10 zile.
Trebuie să mergeți direct de la locul de intrare în Irlanda de Nord către locul de carantină.
Dacă se efectuează o călătorie dintr-un stat care NU se află pe lista roșie: (România nu se află pe lista roșie)
Dacă vă încadrați ca persoană vaccinată cu schema completă, nu trebuie să:
- faceți un test înainte de sosirea în Irlanda de Nord;
- să vă auto-izolați când sosiți în Irlanda de Nord.
Dacă dețineți schema completă de vaccinare și au trecut minim 14 zile de la vaccinare trebuie să:
1. completați un formular pentru localizarea pasagerilor (UK passenger locator form), cu maximum 48 de ore înainte de sosirea în Irlanda de Nord (formularul se completează de către un adult pentru minorii sub 18 ani)
2. rezervați și achitați, înainte de a călători, un test PCR sau Antigen, pe care să îl efectuați în ziua a 2-a după sosirea în Irlanda de Nord (pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 5 și 17 ani, această rezervare și plată se face de către un adult)
3. prezentați o dovadă de vaccinare (pentru persoanele de peste 18 ani)
Statusul de vaccinare
Pentru a fi calificate drept „complet vaccinate” persoanele trebuie:
- să fie sub 18 ani
- să fi participat la studii clinice
sau
- să fi fost vaccinate complet de cel puțin 14 zile fie:
- în cadrul unui program de vaccinare aprobat în Regatul Unit, Europa, SUA sau altă țară sau teritoriu din lista de mai jos sau prin programul de vaccinare din Marea Britanie în străinătate
- cu o variantă completă de vaccinuri Oxford/ AstraZeneca, Pfizer BioNTech, Moderna sau Janssen de la un organism relevant de sănătate publică din Australia, Antigua și Barbuda, Barbados, Bahrain, Brunei, Canada, Dominica, Israel, Japonia, Kuweit, Malaezia, Noua Zeelandă , Qatar, Arabia Saudită, Singapore, Coreea de Sud, Taiwan sau Emiratele Arabe Unite (UAE)
- amestecarea dintre vaccinurile cu două doze (Oxford/AstraZeneca, Pfizer BioNTech și Moderna) din lista de se califică, de asemenea, ca fiind complet vaccinate
- în cadrul unui studiu clinic de vaccin COVID-19 aprobat oficial în Regatul Unit sau SUA și să aibă o dovadă de participare (digitală sau pe hârtie) de la un organism de sănătate publică
Dovada de vaccinare se face cu un document (digital sau pe hârtie) emisă de o autoritate națională de sănătate care să includă, minim următoarele date: numele și prenumele, data nașterii, numele vaccinului și producătorul, data vaccinării pentru fiecare doză, țara vaccinării și/sau țara celui care a emis certificatul.
Dacă documentul dvs. nu include toate informațiile necesare ca minim sau sunteți complet vaccinat, dar nu vă calificați conform acestor reguli, trebuie să urmați regulile pentru călătoria în NI din țările care nu sunt incluse pe lista roșie dacă nu sunteți complet vaccinat.
Certificate de trecere prin boală COVID-19
Certificatele de trecere prin boală COVID-19 nu sunt acceptate în Irlanda de Nord ca dovadă a vaccinării complete pentru călătoria în Irlanda de Nord și trebuie să urmați regulile pentru călătoria în NI din țările care nu sunt incluse pe lista roșie dacă nu sunteți complet vaccinat.
Schimbări după data de 11 februarie
Dacă călătoriți în Irlanda de Nord dintr-o țară care nu este inclusă pe lista roșie după ora 4:00 dimineața vineri, 11 februarie, dacă sunteți complet vaccinat, trebuie să completați un formular de localizare a pasagerilor din Regatul Unit (PLF) în cele 48 de ore înainte de sosirea în Irlanda de Nord.
Nu trebuie să faceți teste după sosire sau să vă autoizolați.
Dacă NU dețineți schema completă de vaccinare (pentru persoanele de peste 18 ani):
Trebuie să urmați următoarele reguli dacă:
- nu vă încadrați ca persoană vaccinată cu schema completă
- sunteți parțial vaccinat/ă
- nu sunteți vaccinați
Înainte de a călători în Irlanda de Nord trebuie să:
1. să completați un formular pentru localizarea pasagerilor (UK passenger locator form) cu maximum 48 de ore înainte de sosirea în Irlanda de Nord
2. să faceți dovada efectuării un test Covid-19, PCR sau Antigen, cu maximum 48 de ore înainte de călătorie.
Dacă aveți mai multe zboruri cu escală/escale, trebuie să faceți testul cu 48h înainte de începerea primei călătorii. Totuși, atunci când este posibil, puteți face testul cu 48h înainte de plecare din ultima zonă înainte de sosirea în Irlanda de Nord.
Trebuie să prezentați dovada testului negativ în momentul îmbarcării pentru Irlanda de Nord, altfel nu veți fi lăsați să vă îmbarcați în avion.
3. să rezervați și achitați două teste PCR pentru Covid-19: testul de a 2-a zi și testul de a 8-a zi.
După sosirea în Irlanda de Nord trebuie:
- să vă auto-izolați pentru 10 zile la adresa furnizată în formularul pentru localizarea pasagerilor
- să efectuați un test Covid-19 PCR în ziua a 2-a, respectiv un test Covid-19 PCR în ziua a 8-a
Nu puteți părăsi autoizolarea până când nu ați încheiat perioada de izolare de 10 zile și numai atunci când testul din ziua a 8-a a fost negativ.
Testare după sosire pentru copii
Toți copiii cu vârsta sub 18 ani sunt considerați a fi complet vaccinați.
Copiii sub cinci ani nu trebuie să facă niciun test după sosire.
Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 17 ani trebuie să facă un test antigen sau PCR în sau înainte de ziua a doua după întoarcerea în Irlanda de Nord.
Modificări din 11 februarie
Dacă călătoriți în Irlanda de Nord dintr-o țară care nu face parte din lista roșie după ora 4:00 a.m., vineri, 11 februarie, dacă nu sunteți complet vaccinat, trebuie să:
- completați un PLF din UK în cele 48 de ore înainte de sosirea în Irlanda de Nord
- faceți un test înainte de plecare cu două zile înainte de sosire
- rezervați și plătiți pentru un test PCR după sosire în a doua zi
Nu trebuie să vă autoizolați decât dacă testul din a doua zi este pozitiv.
Călătorind către Irlanda de Nord dintr-o țară care nu este inclusă pe lista roșie prin Marea Britanie sau Republica Irlanda
Dacă călătoriți în Irlanda de Nord dintr-o țară care nu face parte din lista roșie prin Anglia, Scoția, Țara Galilor sau Republica Irlanda, urmați informațiile specifice de călătorie prin Marea Britanie, respectiv prin Republica Irlanda.
Dacă nu sunteți complet vaccinat, vă puteți continua călătoria către NI pentru a vă autoizolare.
MĂSURI PE PLAN INTERN:
ANGLIA ȘI ȚARA GALILOR:
În Anglia:
- Începând cu data de 17 ianuarie 2022, perioda de carantină este redusă la 5 zile în anumite condiții. Ziua testului pozitiv este considerată ziua zero. Ziua următoare va fi considerată prima zi de izolare. Ieșirea din izolare după 5 zile este posibilă cu condiția ca două teste noi, făcute ulterior la 24 de ore distanță, să fie negative. Această măsură se aplică atât persoanelor vaccinate, cât și celor nevaccinate.
- Începând din 27 ianuarie 2022, în Anglia nu mai este obligatorie purtarea măștii în spațiile publice, dar continuă să fie recomandată. Sunt și câteva excepții cum ar fi pe mijloacele de transport în comun din Londra, unde purtarea măștii este obligatorie.
- Din 27 ianuarie 2022, certificate Covid au fost eliminate iar munca de acasă nu mai este recomandată.
În Țara Galilor masca rămâne obligatorie în mai multe spații publice însă și aici restrictțiile sunt ridicate treptat.
IRLANDA DE NORD:
Persoanele care prezintă simptome specifice COVID-19 (temperatură, tuse persistentă apărută recent/brusc, pierderea simțului olfactiv și/sau gustativ) vor rămâne la domiciliu pentru o perioadă de cel puțin 7 zile, pentru a limita răspândirea virusului. Toate persoanele din grupul de sprijin al persoanei care prezintă simptome sunt, de asemenea, obligate să se izoleze. Dacă persoana cu simptome este testată negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, atât aceasta, cât și persoanele din grupul de sprijin pot ieși din autoizolare.
- Persoanele care prezintă simptome au posibilitatea de a efectua un test pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 fie prin prezentarea la un centru de testare, fie prin comandarea unui set de testare la domiciliu. Detalii sunt disponibile la: https://www.nhs.uk/conditions/coronavirus-covid-19/testing-and-tracing/get-a-test-to-check-if-you-have-coronavirus/.
- Serviciul telefonic NHS 111 nu mai trebuie apelat pentru autoizolarea la domiciliu, putând fi utilizat serviciul NHS 111 online (https://111.nhs.uk/) în eventualitatea înrăutățirii stării de sănătate pe perioada izolării la domiciliu sau după 7 zile de izolare. Dacă accesul la internet este limitat sau nu este posibil, se poate apela NHS la 111.
Detalii privind măsurile în vigoare sunt disponibile pe următoarele pagini de internet:
- Anglia: https://www.gov.uk/guidance/travel-to-england-from-another-country-during-coronavirus-covid-19
- Scoția: https://www.gov.scot/coronavirus-covid-19/;
- Țara Galilor: https://gov.wales/coronavirus;
- Irlanda de Nord: https://www.nidirect.gov.uk/campaigns/coronavirus-covid-19;
Datele de contact ale misiunilor României în Marea Britanie:
- Ambasada României la Londra: https://londra.mae.ro/contact;
- Consulatul General al României la Manchester: http://manchester.mae.ro/contact;
- Consulatul General al României la Edinburgh: http://edinburgh.mae.ro/contact.
Condiţii de intrare şi regim de şedere
Începând cu data de 1 ianuarie 2021, condițiile de intrare și ședere în Regatul Unt, condițiile pentru desfășurarea de activități profesionale, regimul aplicabil pentru asigurări de sănătate și beneficii sociale aplicabile cetățenilor Uniunii Europene (inclusiv cetățenilor români) s-au schimbat.
Noile reguli nu afectează cetățenii români protejați de Acordul de retragere, eligibili pentru EU Settlement Scheme – mai multe informații pot fi consultate la următoarea pagină de internet: http://www.mae.ro/node/54633.
Regăsiți mai jos informații relevante cu privire la condițiile aplicabile pentru turiști, studenți și lucrători.