Un nou număr unic pentru diaspora, la care vor putea suna copiii şi familiile aflate în situaţii dificile ar putea fi implementat în perioada imediat următoare. Ministrul familiei, Gabriela Firea, a anunţat că, împreună cu reprezentanţii STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale), lucrează la crearea unui număr unic pentru Diaspora, la care vor putea suna copiii și familiile aflate în situații de risc.
”Număr unic pentru Diaspora! Lucrăm împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale pentru dezvoltarea unui număr unic, al Ministerului Familiei, la care să poată suna din afara țării copiii și familiile aflate în situații dificile.
M-am întâlnit cu directorul STS, general-locotenent ing. Ionel-Sorin Bălan pentru a evalua cum funcționează numărul unic pentru copii 119, la două luni de la lansare și pentru a vedea ce poate fi îmbunătățit.
Numărul unic pentru copii 119 este extrem util! Specialiștii în domeniul protecției copilului au intervenit în cazuri foarte dificile care au fost raportate prin acest sistem. Amintesc doar situația mamei din Constanța care s-a filmat în timp ce-și abuza copilul.
La numărul 119 răspund specialiști ai direcțiilor de asistență socială din fiecare județ, angajați ai primăriilor și consiliilor județene, care au fost pregătiți și coordonați de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
Până astăzi, avem deja peste 19.000 de apeluri. Multe dintre ele i-au ajutat pe specialiști să intervină la timp. Există și persoane care sună pentru a testa sistemul. Evaluarea, la două luni de activitate, a fost necesară pentru a vedea ce putem îmbunătăți la nivelul direcțiilor județene de asistență socială și protecția copilului.
Analizăm împreună cu specialiștii în domeniu realizarea unui sistem similar pentru cazurile din afara țării, un număr la care să poată suna copiii și familiile în situații de risc din Diaspora. Avem o avalanșă de cazuri semnalate din toată Europa, după apariția situației din Danemarca. Am constituit deja un grup de lucru comun pentru a pune bazele acestui număr unic pentru cazurile în care sunt implicați copii aflați în afara țării. Principalele aspecte sesizate, până acum, la numărul unic 119 au fost abuzuri, neglijare, exploatare sau alte forme de violență asupra copilului. De asemenea, au fost sesizate și alte aspecte care pun în pericol viața copilului cum ar fi consum de alcool în familie, cerșetorie, fuga de la domiciliu sau violență domestică.” a scris Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, pe pagina de Facebook.