Prinţul Andrew a ajuns la un acord în afara instanţei într-un proces în care era acuzat de abuz sexual

Un proces în care Prinţul Andrew al Marii Britanii era acuzat că a agresat sexual o fată minoră, a fost soluţionat în afara instanţei, potrivit unui document publicat marţi, transmite CNBC.

Prinţul Andrew al Marii Britanii a încheiat un acord amiabil cu Virginia Giuffre, o americancă ce l-a acuzat că a agresat-o sexual în 2001 şi care l-a dat în judecată în New York, au indicat marţi avocaţii reclamantei într-un document judiciar.

Acordul, dezvăluit marţi, a fost prezentat ca parte din documentaţia juridică depusă la un tribunal federal din Manhattan, unde Giuffre l-a dat în judecată pe cel de-al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a în august anul trecut.

Acordul îl scuteşte pe prinţul Andrew de la o potenţială serie jenantă de dezvăluiri şi acuzaţii în lunile de dinaintea şi din timpul procesului, unde ar fi fost obligat să depună mărturie, şi care urmează să înceapă în a doua parte a anului acesta.

Virginia Giuffre l-a acuzat pe prinţul Andrew de abuz sexual în trei ocazii în vremea când era minoră.

În baza acestei înţelegeri, încheiată în SUA, ambele părţi nu pot vorbi în public despre acest caz şi nici despre acord, deşi s-a aflat că prinţul s-a angajat să plătească suma de bani organizaţiei caritabile care ajută victimele abuzurilor sexuale.

Potrivit ziarului Daily Telegraph, suma pe care o va primi Giuffre, victimă a omului de afaceri pedofil Jeffrey Epstein, şi organizaţia caritabilă patronată de aceasta depăşeşte 12 milioane de lire.

Acelaşi ziar asigură că regina, în vârstă de 95 de ani, a finanţat deja în privat bătălia juridică şi va achita şi o parte a acordului extrajudiciar, astfel încât prinţul Andrew să se elibereze de acest caz, care a ocupat titlurile ziarelor în acest an în care regina sărbătoreşte şapte decenii de la urcarea pe tron.

Andrew, în vârstă de 61 de ani, a negat acuzaţiile formulate de Giuffre, potrivit cărora ar fi forţat-o să întreţină relaţii sexuale în urmă cu peste două decenii, la o reşedinţă londoneză a fostei asociate a lui Epstein, Ghislaine Maxwell, şi ar fi abuzat-o la două proprietăţi ale lui Epstein.

Virginia Giuffre, în vârstă acum de 38 de ani, a fost una dintre cele mai vocale acuzatoare ale lui Jeffrey Epstein și Ghislaine Maxwell.

Prinţul ”nu a avut niciodată intenţia de a-i face rău doamnei Giuffre şi recunoaşte că aceasta a suferit atât ca victimă a abuzului, cât şi în urma atacurilor publice nedrepte”, se precizează în documentul judiciar.

Într-o scrisoare către judecătorul Lewis Kaplan, avocatul lui Giuffre, David Boies, a scris: „Noi scriem împreună cu avocatul inculpatului pentru a informa Curtea că părţile au ajuns la o înţelegere de principiu a acţiunii menţionate mai sus. Părţile anticipează depunerea unei clauze de clasare a cauzei în termen de treizeci (30) de zile. Între timp, părţile solicită Curţii să suspende toate termenele şi să suspende acţiunea”, a scris Boies.

„Prinţul Andrew nu a intenţionat niciodată să calomnieze caracterul doamnei Giuffre şi acceptă că ea a suferit atât ca victimă stabilită a abuzului, cât şi ca urmare a atacurilor publice neloiale. Se ştie că Jeffrey Epstein a traficat nenumărate fete tinere de-a lungul multor ani”, se spune în declaraţie.

Potrivit documentului, „Prinţul Andrew regretă asocierea sa cu Epstein şi laudă curajul doamnei Giuffre şi al altor supravieţuitori în apărarea lor şi a altora. El se angajează să-şi demonstreze regretul pentru asocierea sa cu Epstein, sprijinind lupta împotriva relelor traficului sexual şi sprijinind victimele acestuia.”

Andrew a fost unul dintre numeroşii prieteni bogaţi, puternici şi cunoscuţi ai lui Epstein de-a lungul anilor. Epstein a avut, de asemenea, prietenii de lungă durată cu foştii preşedinţi Donald Trump şi Bill Clinton, înainte de a pleda vinovat pentru acuzaţiile din Florida în 2009, care au inclus plata unei fete minore pentru servicii sexuale.

Jeffrey Epstein s-a sinucis în 2019 într-o închisoare din Manhattan în timp ce aștepta procesul privind acuzațiile de abuz sexual.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X