UE și Marea Britanie au decis să înghețe activele lui Putin și Lavrov

UE și Marea Britanie vor îngheța activele lui Vladimir Putin și ale ministrului său de externe Serghei Lavrov, după invazia în Ucraina.

Uniunea Europeană și Marea Britanie au decis să-i includă pe lista sancțiunilor împotriva Rusiei și pe președintele țării, Vladimir Putin, și pe ministrul de Externe Serghei Lavrov.

Anunțul despre sancțiunile europene a fost făcut de șeful diplomației europene, Josep Borrell.

„Permiteți-mi să semnalez că singurii lideri din lume care sunt sancționați de Uniunea Europeană sunt Assad din Siria, Lukașenko din Belarus și acum Putin din Rusia”, a spus el într-o conferință de presă.

Un anunț similar a fost făcut de premierul britanic Boris Johnson.

Miniștrii de externe plănuiesc să aprobe pachetul de sancțiuni vineri după-amiază, împreună cu o serie de măsuri îndreptate împotriva băncilor și industriei ruse, spun sursele Financial Times, citate de digi24.ro

Putin și Lavrov nu vor fi, totuși, supuși unor interdicții de călătorie, dorința UE fiind de a menține deschise posibilitățile unor negocieri diplomatice.

Liderii europeni au discutat joi seara sancțiunile pentru cei doi lideri și cei mai mulți dintre ei s-au arătat în în favoarea lor.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X