300 de refugiați ucraineni au fost întorși din drum la Calais, când încercau să intre în Marea Britanie

Aproape 300 de refugiați ucraineni au fost întorși din drum, la Calais, în Franța, în timp ce încercau să treacă granița în Marea Britanie.

Numărul acestora este aproape egal cu numărul total de vize ucrainene eliberate până acum de autoritățile britanice, scrie BBC.

Mulți refugiați au încercat să treacă granița din Franța în Marea Britanie prin portul Calais.

Aproximativ 589 de persoane au ajuns acolo, după invazia rusă în Ucraina, potrivit subprefectului din Calais, Veronique Deprez-Boudier. Aceasta a precizat că 286 dintre refugiați au fost refuzați de autoritățile britanice.

„Este important să ne organizăm mai bine pentru a le oferi acestor oameni viza”, a declarat Deprez-Bouldier pentru BBC News.

Circa 17.700 de persoane au aplicat pentru a veni în Marea Britanie, ca parte a Schemei de Familie Ucraineană și au fost oferite 300 de vize.

Luni, premierul britanic Boris Johnson a declarat că Marea Britanie a fost „foarte generoasă”, dar dorește să mențină verificările în cazul tuturor celor care sosesc în țară.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X