Fiul unei deputate britanice a afirmat că se află într-un grup de foşti soldaţi britanici care pleacă pentru a lupta împotriva forţelor ruse în Ucraina, în pofida avertismentelor guvernului britanic, notează AFP, citată de Agerpres.
Ben Grant, 30 de ani, este fiul cel mare al deputatei conservatoare Helen Grant, responsabilă în guvern cu problema educaţia fetelor şi fost secretar de stat.
”Nu am fost trimis, nu are nimic de-a face cu guvernul, nimic de-a face cu mama mea”, a spus declarat el pentru cotidianul britanic The Guardian care l-a întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute în gara din Lviv (Vestul Ucrainei), aşteptând un tren spre capitala Kiev.
”M-am hotărât să fac asta”, ”nici măcar nu i-am spus mamei”, a adăugat tânărul care a petrecut mai bine de cinci ani în comandourile Royal Marines. El face parte dintr-un grup de şapte foşti militari.
Acest tată a trei copii a explicat că a luat decizia după ce a văzut imagini cu un bombardament rus asupra unei case din care se auzeau strigăte de copii. În opinia sa, vor mai fi o sută care vor merge în Ucraina.
După ce, la sfârşitul lunii februarie, a părut să dea un cec în alb unor astfel de demersuri, ministrul britanic de externe, Liz Truss, a dat înapoi miercuri, spunând că atunci şi-a exprimat ”sprijinul pentru cauza ucraineană”.
”Ei duc un război drept şi facem tot ce putem pentru a-i sprijini”, declarase ea la Washington, într-o conferinţă de presă alături de omologul său american, Antony Blinken.
Miercuri, în Parlament, ministrul apărării, Ben Wallace, i-a „descurajat ferm” pe britanici să meargă în Ucraina pentru a lupta.
El a subliniat că orice membru actual al armatei care ar face acest lucru ”ar încălca legea” şi va fi urmărit penal la întoarcere pentru dezertare. ”Ucrainenii sunt foarte clari: (dacă) mergi acolo, eşti acolo permanent”, ”nu pentru un selfie şi şase săptămâni”, ”eşti acolo cu adevărat”, a declarat el.
Potrivit tabloidul The Sun, un membru al Coldstream Guards – un regiment responsabil cu protejarea reginei la Castelul Windsor – face parte dintr-un grup de patru soldaţi britanici despre care se crede că ar fi plecat deja în Ucraina.