Formularul digital de localizare a pasagerilor a fost eliminat la intrarea în România. Decizia, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial vineri, ceea ce înseamnă că a intrat în vigoare. Astfel, la intrarea în țară, a fost eliminat formularul digital de localizare a pasagerilor (PLF).

„A fost aprobată ordonanţa care abrogă OUG nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România. Practic, Guvernul, prin abrogarea acestei ordonanţe, ţinând cont de încetarea stării de alertă instituită pe teritoriul României, respectiv încetarea aplicabilităţii măsurilor adoptate pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19, a eliminat obligativitatea completării formularului digital de intrare în România cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară sau cu maxim 24 de la intrarea în ţară. Formularul de localizare a pasagerului nu va mai fi obligatoriu pe teritoriul naţional”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la Palatul Victoria.

După aproape doi ani, starea de alertă a încetat în România pe 9 martie şi, odată cu ea, au fost ridicate toate restricţiile.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X