Membrii unui grup anarhist au intrat cu forța în vila din Londra a oligarhului rus Oleg Deripaska.
Activiștii au atârnat bannere la balcon, în care anunțau că vila este ocupată în semn de ”solidaritate cu ucrainenii și rușii care nu sunt de acord cu această nebunie”, potrivit BBC.
Grupul mai spune că vila din Belgrave Square va fi folosită ca ”centru de suport pentru refugiații ucraineni și oamenii de toate etniile și naționalitățile”.
Vila nu mai fusese locuită de ceva timp. Activiștii precizează că nu e căldură și frigiderele sunt goale.
Ei nu au de gând să se mute acolo, dar vor ocupa vila prin rotație. Deasupra ușii de la intrare au pus un banner pe care scrie ”această proprietate a fost eliberată”.
Activists seized the mansion of Oleg Deripaska. pic.twitter.com/AZKCmsWCsX
— NEXTA (@nexta_tv) March 14, 2022
În sud-vestul Franței, doi activiști au forțat intrarea și au ocupat o vilă de lux din Biarritz, deținută de fostul ginere al lui Vladimir Putin. Cei doi spun că au schimbat încuietorile și vor pune proprietatea la dispoziția refugiaților ucraineni.
Pierre Haffner, de la Asociația Svoboda Liberté, și Sergey Saveliev au intrat în casa cu opt dormitoare din stațiunea Biarritz, foarte populară în rândul oligarhilor ruși. Aceștia au anunțat pe rețelele sociale că au schimbat încuietorile vilei și că aceasta va fi deschisă doar pentru refugiații ucrainieni care fug de război, relatează The Guardian.
Potrivit aceleiași surse, proprietatea îi aparține lui Kirill Șamalov, miliardar rus care a fost căsătorit cu fiica mai mică a lui Putin, Katerina Tikhonova. Haffner și Saveliev au mai spus că au găsit unul dintre pașapoartele lui Șamalov și o traducere a unei facturi de electricitate din Moscova.
O fotografie postată pe o rețea socială îl arată pe unul dintre activiști pe un balcon al casei fluturând un steag ucrainean.
Haffner, care a spus că redenumește proprietatea „Vila Ucraina”, a mai precizat că le va cere activiștilor pentru drepturile omului și avocaților să solicite primăriei din Biarritz și poliției permisiunea de a folosi vila pentru găzduirea refugiaților din Ucraina.
Disidentul rus aflat în exil Vladimir Osecikin, fondatorul unei asociații care a dezvăluit presupuse violuri și abuzuri din închisorile rusești și care se află pe lista celor mai căutate persoane din Rusia, a declarat pentru The Guardian: „Poliția încearcă acum să intre în vilă pentru a-i aresta pe Pierre și Serghei”.
Pe Facebook, Osecikin a scris: „În Europa, sute de vile au fost cumpărate de familia lui Putin și oligarhii lui. Viața lor de lux a ajuns la un sfârșit logic. Vor trebui să plătească pentru crimele de război. Este important să fii responsabil și corect în secolul XXI… Opriți razboiul!”
Sursa foto articol BBC