Fostul preşedinte Traian Băsescu ar fi suferit un accident vascular cerebral şi a fost transportat de urgenţă la spital. Traian Băsescu este în prezent internat într-un spital din Paris, unde a fost dus cu un avion privat, potrivit unor surse inpolitics.ro.
Presa centrală de la București, relatează că fostul preşedinte Băsescu ar mai fi fost internat în spital în ultima perioadă. Săptămâna trecută, Traian Băsescu ar fi mers la Spitalul Militar din București pentru investigații medicale.
Potrivit unor surse Realitatea Plus, Traian Băsescu a acuzat miercuri dureri de inimă și i s-a făcut rău în Parlamentul European. Fostul președinte are 70 de ani și ar suferi și de probleme la plămâni, mai ales că a fost fumător toată viața. Fostul președinte al României ar fi suferit un AVC, dar ar avea și mai multe probleme cardiace și pulmonare și și-ar fi pierdut auzul.
Surse din apropierea președintelui au confirmat pentru evz.ro că fostul președinte este internat într-un spital din Bruxelles, și nu la Paris, așa cum s-a vehiculat inițial.
Nici Traian Băsescu, nici alt membru al familiei nu a făcut până acum comentarii publice.
Traian Băsescu a suferit în 2020 o operație la inimă: transplant de aortă, la Spitalul Charles de Gaulle din Paris. „Eu am făcut o operație în care m-a operat un chirurg foarte tânăr care a ajuns profesor șef de secție. Mi-a înlocuit aorta. O operație pe care nu o putea face nimeni. Nu era român, dar nici francez. Acest profesor, deși foarte tânăr nu a fost cenzurat de sistemul de profesori care este la noi și care nu lasă niciun tânăr să se ridice.”, a declarat Traian Băsescu, la vremea respectivă.