Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susținut aseară, un discurs în Parlamentul României. În luna martie, liderul ucrainean a reușit să țină discursuri în fața a 17 parlamente din întreaga lume.
Zelenski a cerut noi sancțiuni împotriva Rusiei și a spus că în Ucraina se decide acum soarta Europei de Est.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a prezentat, în fața Parlamentului României, imagini șocante din Bucea: „Știm de peste 300 de oameni torturați”.
Volodimir Zelenski și-a cerut scuze pentru duritatea imaginilor, menționând că vrea să arate ce a văzut și el la Bucea.
„Priviți aceste imagini! Vor rămâne în istoria lumii”, a spus Volodimir Zelenski.
Preşedintele Ucrainei a afirmat că până acum autoritățile știu de „peste 300 de oameni torturați, oameni simpli, locuitori ai unui oraș simplu, care au avut mâinile legate la spate și au fost împușcați”.
„Pe teritoriul Ucrainei se decide soarta întregii Europe Centrale și a regiunii Mării Negre. Apărând libertatea Ucrainei înseamnă să protejezi securitatea Europei. Da, au fost impuse sancțiuni împotriva Rusiei până acum, dar războiul durează deja de 40 de zile, după 8 ani de război în Donbas. Rusia trebuie să caute pacea cu Ucraina și cu toată Europa, de aceea trebuie să fie privată de toate resursele. Trebuie să închideți porturile pentru navele rusești, să opriți tranzitul mărfurilor spre Rusia și din Rusia. Fiecare politician al lumii democratice trebuie să susțină Ucraina”, a adăugat Volodimir Zelenski.
Românii s-au ridicat împotriva unui regim și au plătit libertatea cu sânge. Așa fac și ucrainenii, care de 40 de zile luptă pentru țara lor și pentru Europa, a spus, luni, în Parlamentul României, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. El le-a cerut românilor să oprească împreună genocidul.
„În 1989 a murit Nicolae Ceaușescu. După mulți ani în care era foarte clar că această persoană nu era potrivită. Că soția lui și Securitatea trag țara în jos, către sărăcie și izolare nu numai de întreaga lume, ci izolare față de progres. Acel regim se baza doar pe înfricoșare, pe agresiuni, pe putere și nimic nu avea sfânt. Poporul român s-a ridicat și s-a apărat, doborând un regim inadecvat”, a spus președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski în plenul Parlamentului României.
Acesta a mai spus că la fel cu Elena și Nicolae Ceaușescu nu puteau fi convinși de nimic, la fel nu pot fi convinși de nimic, în Rusia, cei care propagă războiul și dau „ordine criminale” și dau ordine de distrugere împotriva poporului ucrainean.
„Acești oameni au pierdut orice legătură cu realitatea și sunt dispuși să sacrifice milioane de vieți pentru a-și implementa ideile nebunești”, a mai spus Zelenski.
Potrivit președintelui ucrainean, al doilea motiv pentru se comit atrocitățile de la Bucha este că rușii sunt convinși că liderii europeni nu îi vor putea opri, pentru că ei sunt „slabi” și „poporul european nu va reuși să își apere valorile care îi unesc”.
„Stimați români, împreună trebuie să îi oprim pe acești oameni inadecvați care s-au obișnuit să nu fie pedepsiți, că li se permite orice. Trebuie împreună să oprim oamenii care își doresc genocid în Europa. De ce trebuie să facem acest lucru împreunp și fiecare în parte trebuie să înțeleagă: Ucraina nu e ultima țintă a agresiunii rusești. Ocupanții ruși vor să treacă de orașul Nikolaev ca să ocupe Odessa, iar de la Odessa e un pas până în Moldova. Propagandiștii de stat din Rusia spun de mult timp că Moldova este o țintă pentru expansiunea rusă! De aceea este fundamental să apărăm și independența și statalitatea Moldovei. Iar asta înseamnă și securitatea în întreaga regiune a Dunării”, a mai spus Zelenski.
Președintele Ucrainei a mai spus că în prezent, în Ucraina se decide soarta întregii Europe centrale și a regiunii Mării Negre: „Apărând libertatea ucrainenilor înseamnă să protejezi securitatea Europei”.