Ministerul Apărării al Marii Britanii: Trupele ruse s-au retras complet din nordul Ucrainei

Forţele ruse s-au retras complet din nordul Ucrainei spre Belarus şi Rusia, a transmis vineri Ministerul Apărării al Marii Britanii, informează Reuters şi AFP.

Cel puţin o parte a acestor trupe vor fi transferate spre estul Ucrainei pentru a lupta în Donbas, potrivit Londrei.

Trupele vor avea nevoie până atunci de o ‘reaprovizionare semnificativă’, o operaţiune care va dura probabil ‘cel puţin o săptămână’, estimează aceeaşi sursă.

Aceasta a mai afirmat că tirurile ruseşti asupra unor oraşe din est şi sud continuă şi că forţele ruse au înaintat mai departe spre sud de Izium, care rămâne sub controlul lor.

Trupele ruse au părăsit regiunea Sumî din nord-estul Ucrainei, a anunţat vineri pe Facebook şeful administraţiei regionale, Dmitri Jiviţki, citat de dpa.

El a spus că regiunea este acum liberă de unităţi ruse şi i-a prevenit pe locuitori că, dacă vor auzi explozii, acestea vor proveni de la muniţiile lăsate în urmă pe care echipele de salvare şi experţii în explozivi le vor neutraliza.

Jiviţki a atenţionat că regiunea nu este încă sigură, în multe locuri fiind plantate mine, şi i-a avertizat pe locuitori să nu conducă pe marginea şoselei, să nu meargă pe cărări în pădure şi să nu se apropie de echipamente militare distruse.

Jiviţki afirmase anterior că trupele ruse începuseră să se retragă din regiune duminică.

Împreună cu Doneţk, Lugansk, Harkov şi Kiev, Sumî a fost una din regiunile unde armata rusă atacase de la începutul războiului, acum mai bine de o lună.

Rusia a anunţat recent că îşi va concentra operaţiunile de luptă în estul Ucrainei.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X