Klaus Iohannis: Grupul de luptă al NATO în România, finalizat în această primăvară

Președintele Klaus Iohannis a declarat, că în această primăvară Grupul de luptă aliat de pe teritoriul României va fi ”negociat şi finalizat”.

”Grupul de luptă a fost aprobat la NATO şi acest lucru a fost surpriza plăcută de la summitul NATO de acum nu foarte multe zile. Avem decizia, însă tehnicalităţile, negocierile între aliaţi vor dura o vreme până când se finalizează. Cred că în această primăvară vom avea grupul de luptă negociat şi finalizat şi eu sper ca Belgia să fie o parte semnificativă din acest grup de luptă, dar asta va rezulta din negociere”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, în conferinţa comună cu premierul Belgiei, Alexander De Croo.

Premierul Belgiei a spus şi el că sunt o serie de aspecte tehnice care trebuie rezolvate în legătură cu Grupul de luptă al NATO care va fi desfăşurat în România.

”Trebuie să vedem care este şi realitatea, care sunt nevoile. Noi ne-am crescut postura pe Flancul estic al Alianţei semnificativ deja. Părerea mea este că prezenţa este una pe termen lung. Dacă constatăm însă că teritoriul NATO este ameninţat, evident că putem spori prezenţa foarte rapid, capacitatea există, într-o manieră coordonată la nivel NATO, dacă se pune problema creşterii implicării suntem categoric dispuşi şi pregătiţi să facem acest lucru. Ceea ce este important este ca lucrurile acestea să fie făcute de o manieră coordonată şi NATO a făcut o treabă excelentă până acum în a coordona toate aceste măsuri şi dacă dăm dovadă de forţă astăzi este datorită faptului că nu suntem singuri. În lumea de astăzi, noi, de exemplu, suntem o ţară mai mică decât România, o ţară mică este uşor de atacat, 30 de ţări e mult mai greu. Astăzi înţelegem valoarea unui asemenea bloc”, a afirmat Alexander De Croo, potrivit Agerpres.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X