Vaccinul anti-COVID Valneva a primit aprobarea în Marea Britanie

Vaccinul anti-COVID dezvoltat de compania franco-austriacă Valneva a primit aprobarea Agenţiei de Reglementare a Medicamentelor şi a Produselor Medicale (MHRA) din Marea Britanie.

Marea Britanie urma să primească 100 de milioane de doze de vaccin Valneva, însă guvernul a anulat acordul în septembrie din cauza unei ”încălcări a obligaţiilor”.

Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi a Produselor Medicale din Marea Britanie este prima din lume care aprobă vaccinul Valneva, a precizat MHRA într-un comunicat.

Vaccinul dezvoltat de compania franco-austriacă, care deţine o fabrică în Livingston, în apropiere de Edinburgh, este al şaselea vaccin anti-COVID-19 autorizat de MHRA.

Autorizaţia survine pe fondul creşterii săptămânale a numărului de decese asociate COVID-19 în Anglia şi Ţara Galilor, deşi nivelurile rămân cu mult sub cele atinse în timpul valurilor anterioare de coronavirus.

Serviciul Naţional de Sănătate din Regatul Unit a anunţat că ratele foarte mari de infecţii cu COVID-19 au un ”impact major” asupra sistemului de sănătate britanic. Cu toate acestea, guvernul de la Londra a refuzat să reintroducă măsuri restrictive pentru a stopa răspândirea coronavirsului.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X