OMS analizează mai multe cazuri grave de hepatită cu origine necunoscută la copii din Marea Britanie

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat vineri că analizează cazuri de hepatită cu origine necunoscută care au fost depistate la zeci de copii din Marea Britanie, dintre care unii au necesitat un transplant de ficat, informează AFP.

Marea Britanie a semnalat într-o primă fază specialiştilor de la OMS, pe 5 aprilie, 10 cazuri grave de hepatită în Scoţia, înainte de a anunţa un total de 74 de cazuri trei zile mai târziu, potrivit unui comunicat publicat de OMS, care se aşteaptă ca alte cazuri similare să fie raportate în zilele următoare.

Unele cazuri au necesitat transferuri în centre medicale specializate în boli ale ficatului, iar şase copii au fost supuşi unui transplant hepatic, a precizat OMS.

Cinci cazuri confirmate sau posibile au fost raportate în Irlanda şi alte trei în Spania. Niciun deces nu a fost recenzat deocamdată, au transmis reprezentanţii OMS.

Acest tip de hepatită îi afectează în principal pe copiii cu vârste mai mici de 10 ani şi se manifestă prin simptome precum îngălbenirea pielii, diaree, vărsături şi dureri abdominale.

Virusurile obişnuite ale hepatitei (de la A la E) nu au fost detectate la copiii diagnosticaţi cu această formă, iar autorităţile medicale britanice au anunţat recent că examinează ipoteza referitoare la prezenţa unui anumit tip de virus (adenovirus), precum şi alte cauze posibile, precum COVID-19, alte infecţii şi factori de mediu.

Specialiştii britanici au respins orice legătură cu vaccinurile anti-COVID-19, întrucât niciun astfel de ser nu a fost administrat copiilor din Marea Britanie diagnosticaţi cu această formă de hepatită.

Într-un comunicat, Meera Chand, de la agenţia britanică pentru securitate sanitară (UKHSA), a subliniat că „măsurile de igienă obişnuite”, precum spălarea mâinilor, „contribuie la reducerea multora dintre infecţiile pe care le examinăm” şi i-a îndemnat pe părinţii şi pe însoţitorii copiilor să fie atenţi la semnele hepatitei şi „să contacteze un specialist din domeniul sănătăţii dacă devin îngrijoraţi”.

OMS a subliniat că virusul SARS-CoV-2 şi/sau adenovirusuri, care cunosc o recrudescenţă în Marea Britanie, au fost detectate „în mai multe cazuri”, dar rolul lor în dezvoltarea hepatitei „nu este deocamdată clar”, mai notează sursa citată de Agerpres.

„Niciun alt factor de risc epidemiologic nu a fost identificat până în prezent, inclusiv călătoriile internaţionale recente”, a precizat OMS, care „supraveghează de aproape situaţia” şi nu recomandă deocamdată nicio restricţie de călătorie în Marea Britanie sau în celelalte ţări în care au fost identificate astfel de cazuri de hepatită.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X