UPDATE: Ameninţarea cu bombă înregistrată vineri dimineaţa pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti a fost falsă, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
„Verificările efectuate de instituţiile abilitate ale statului s-au încheiat şi s-a constatat că ameninţarea cu bombă a fost falsă. Pasagerii urmează a fi îmbarcaţi, iar aeronava Lufthansa, cu destinaţia Munchen, va decola în cel mai scurt timp”, spun reprezentanţii CNAB.
Traficul aerian pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti s-a derulat în condiţii normale şi nu s-au înregistrează perturbări.
ȘTIREA INIȚIALĂ: O echipă pirotehnică din cadrul Serviciului Român de Informaţii face verificări vineri după ce o persoană a anunţat că la bordul unei aeronave care urma să decoleze de pe Aeroportul ”Henri Coandă” a fost plasată o bombă. Pasagerii au fost debarcaţi.