Moment istoric la Washington. Biden reactivează pentru Ucraina o lege de asistenţă militară din cel de-Al Doilea Război Mondial

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a semnat luni în faţa jurnaliştilor o lege care permite accelerarea expedierii de echipamente militare în Ucraina, reactivând un dispozitiv care datează din Al Doilea Război Mondial, notează AFP, citată de Agerpres.

„Ucrainenii luptă pentru viaţa lor în fiecare zi”, a declarat Joe Biden în Biroul Oval, adăugând: „Această luptă costă mult, dar a ceda în faţa agresiunii ar fi şi mai costisitor”.

„Ukraine Democracy Defense Lend-Lease Act of 2022″ se bazează pe un program din cel de-Al Doilea Război Mondial destinat pentru a ajuta Europa să îi reziste lui Hitler” şi „a fost susţinut de aproape toţi membrii Congresului” SUA, cu excepţia a 10 membri ai Camerei Reprezentanţilor care au votat împotrivă, a subliniat Casa Albă.

Pe de altă parte, executivul american a ţinut menţioneze că textul a fost promulgat în aceeaşi zi în care Rusia marca luni aniversarea victoriei din 1945 asupra Germaniei naziste.

De la începutul invaziei ruse la 24 februarie, administraţia Biden a oferit un ajutor militar de aproximativ 3,8 miliarde de dolari Kievului. Precedenta tranşă anunţată a fost de 800 de milioane de dolari, reaminteşte AFP.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X