Turismul de lux în Europa reprezintă o piaţă de 130 – 170 de miliarde de euro

Turismul de lux în Europa reprezintă o piaţă estimată undeva între 130 şi 170 de miliarde de euro şi care ar putea să se tripleze în următorii zece ani graţie dezvoltării anumitor destinaţii şi investiţiilor în infrastructuri sau formarea de personal, arată un studiu publicat marţi, transmite AFP.

Acest studiu, primul de acest gen la scară europeană, a fost realizat de firma de consultanţă Bain and Company pentru European Cultural and creative Industries Alliance (ECCIA), care regrupează cinci organizaţii care aduc împreună peste 600 de mărci de lux, precum Altagamma (Italia), Circulo Fortuny (Spania), Comité Colbert (Franţa), Meisterkreiss (Germania) şi Walpole (Marea Britanie).

„Europa este prima destinaţie turistică mondială şi turismul de lux european reprezintă între 130 şi 170 de miliarde de euro pe an”, susţine Matteo Lunelli, preşedintele firmei Altagamma şi noul preşedinte al ECCIA.

Studiul arată că deşi ocupă doar 2% din structurile de primire, turiştii „de lux” generează aproape 22% din totalul veniturilor turistice europene, sunt responsabili pentru 22% din cheltuielile cu cazarea şi până la 33% din cheltuielile pentru cultură, divertisment şi shopping.

Turiştii din categoria „premium” cheltuie de opt ori mai mult decât media iar industria hotelieră de vârf angajează de două ori mai mult personal decât aşa numita industrie hotelieră „clasică”.

Franţa, Italia, Spania şi Marea Britanie sunt în frunte cu un turism de lux care depăşeşte 20 de miliarde de euro. În Germania acest sector este o piaţă estimată undeva între cinci şi zece miliarde de euro, la fel de mult ca şi în Elveţia.

Însă alte ţări europene au şi ele o cotă importantă din piaţă, precum Grecia cu 10 miliarde de euro (sau 7% din PIB) şi Portugalia cu o sumă cuprinsă între patru şi şase miliarde de euro.

Raportul subliniază de asemenea apariţia unor destinaţii precum Croaţia, Slovenia şi ţările nordice care atrag turişti de lux prin natură şi dezvoltarea durabilă. Puncte pe care ECCI vrea să pună accent.

„Ştim că turiştii de lux preferă să viziteze Europa din motive ce ţin de gastronomie, cultură, istorie, artă, shopping dar suntem mai jos când vine vorba de natură sau wellness”, spre deosebire de alte destinaţii precum Bali, Australia sau Japonia, a explicat directorul general de la Comité Colbert, Bénédicte Epinay. „Există loc, cu strategii bune europene, să dezvoltăm şi să orientăm turismul spre dezvoltare durabilă şi natură”, apreciază Bénédicte Epinay, potrivit căreia în loc să atragi turişti la Paris, castelele de pe Valea Loire sau Coasta de Azur, ar trebui ca turiştii să fie încurajaţi să viziteze şi restul Franţei.

Potrivit lui Matteo Lunelli, care se bazează pe studiul realizat de Bain and Company, „un plan pentru dezvoltarea turismului de lux în Europa ar putea conduce la o creştere a valorii sectorului până la 520 de miliarde de euro pe an între 2030 şi 2035”.

ECCIA preconizează de asemenea o facilitare a accesului turiştilor la anumite zone din Europa. Raportul dă drept exemplu provincia chineză Hainan, „care este destinată să devină un port de liber schimb de importanţă mondială comparabilă cu Dubai şi Singapore şi unde există un plan specific susţinut de guvern pentru a facilita accesul vizitatorilor internaţionali şi a favoriza o ofertă de lux”.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X