Diana Ross, Queen & Adam Lambert, Duran Duran şi Rod Stewart se numără printre vedetele care vor participa la concertul pop-rock ce va fi organizat în luna iunie la Londra pentru a celebra Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, informează bbc.com.
Alicia Keys, Hans Zimmer, Mabel şi reprezentantul Marii Britanii la concursul Eurovision 2022, Sam Ryder, vor fi şi ei prezenţi la acest eveniment muzical, care va avea loc în faţa Palatului Buckingham din Londra.
Concertul „The Platinum Party At The Palace” va fi urmărit de la faţa locului de un public format din 22.000 de spectatori şi va fi difuzat în direct de postul de televiziune BBC One pe 4 iunie.
Brian May, chitaristul trupei Queen, va participa din nou la evenimente dedicate suveranei britanice, la 20 de ani după ce a cântat la chitară pe acoperişul Palatului Buckingham cu ocazia Jubileului de Aur al reginei Elisabeta a II-a.
De această dată, trupa Queen şi solistul Adam Lambert vor deschide concertul care marchează cei 70 de ani de domnie ai reginei Marii Britanii.
Concertul va fi închis de un recital susținut de legendara cântăreață soul americană Diana Ross, care s-a declarat „absolut încântată să primească invitaţia de a cânta într-o ocazie atât de monumentală şi de istorică”.
Printre ceilalţi muzicieni prezenţi pe afişul acestui show muzical se află Craig David, Ella Eyre, Elbow, Jax Jones, Celeste, Andrea Bocelli, Sigala şi Nile Rogers.
Elton John va participa şi el, deşi interpretarea lui va fi preînregistrată, întrucât starul britanic se află în această perioadă într-un turneu european.
În plus faţă de reprezentaţiile muzicale anunţate de organizatori, evenimentul va include şi apariţii ale unor staruri din televiziune, industria cinematografică şi sport, precum David Attenborough, Emma Răducanu, David Beckham, Stephen Fry şi Julie Andrews. Unii vor fi prezenţi în persoană, alţii vor avea intervenţii ce vor fi difuzate pe un ecran uriaş.
Reprezentanţii BBC au spus că evenimentul „va aborda teme centrale care au apărut sau au evoluat în timpul domniei Majestăţii Sale”. Aceste teme includ moda, sportul, chestiunile de mediu, muzica pop şi spectacolele de musical care au marcat istoria Marii Britanii în ultimii 70 de ani.
Compozitorii Andrew Lloyd Webber şi Lin-Manuel Miranda vor celebra industria musicalurilor, însoţiţi de actorii din distribuţiile spectacolelor „The Phantom of the Opera”, „Hamilton”, „Six”, „The Lion King” şi „Joseph and the Amazing Technicolor Dreamcoat”.
Acest concert va fi unul dintre pilonii centrali ai evenimentelor organizate în Marea Britanie cu ocazia Jubileului de Platină al reginei Elisabeta a II-a, care va fi marcat şi printr-un weekend prelungit de patru zile libere în luna iunie.
Alte evenimente programate de organizatori includ un carnaval pe străzile Londrei, însoţit de recitaluri susţinute de Ed Sheeran şi Cliff Richard, precum şi mese festive şi iluminarea unor faruri maritime din lumea întreagă.
Concertul din faţa Palatului Buckingham, ce va avea o durată de două ore şi jumătate, va include trei scene şi proiecţii 3D pe faţada palatului londonez.
Kirsty Young şi Roman Kemp vor fi prezentatorii show-ului, care va fi difuzat de BBC One, iPlayer şi Radio 2.
Dintre cei 22.000 de spectatori, 10.000 au primit bilete în urma unei loterii publice, iar peste 7.500 de bilete au fost oferite unor angajaţi din sectoare esenţiale în timpul pandemiei de COVID-19, unor membri ai Forţelor Armate ale Marii Britanii, unor voluntari şi reprezentanţi ai unor organizaţii de caritate.