Aproximativ 3.000 de angajaţi din 60 de întreprinderi urmează să participe – începând din iunie – la un test la scară largă, în Regatul Unit, a unei săptămâni de muncă de patru zile, relatează AFP.
„Prima mea idee era să fac voluntariat, dar apoi m-am gândit că aş putea face altceva, să învăţ o nouă competenţă”, de exemplu fizica particulelor, declară Louis Bloomsfield, care vrea, de asemenea, să petreacă mai mult imp împreună cu familia sa.
”Sunt atâtea lucruri pe care le putem face într-o zi în plus”, declară entuziasmat acest producător de bere, în vârstă de 36 de ani, inspectând butoaie de bere.
Berăria din nordul Londrei la care lucrează, Pressure Drop, urmeaază să participe, începând din iune, la acest test uriaş al unei săptămâni de muncă de patru zile.
Acest test, lăudat drept cel mai mare din lume, are obiectivul să ajute întreprinderile să-şi scurteze programul de lucru – fără să scadă salariile şi nici să-şi încetinească activitatea.
Teste asemănătoare au avut loc în Spania, Islanda, Statele Unite şi Canada şi urmează să înceapă – în august – în Australia şi Noua Zeelandă.
Un director de program, Alex Soojung-Kim Pang, la 4 Day Week Global, asociaţia care organizează aceste teste, declară că testul britanic – pe o perioadă de şase luni – va avea avantajul de a oferi mai mult timp întreprinderilor în vederea experimentării şi adunării datelor.