Papa Francisc a trimis joi o telegramă pentru a transmite cele mai bune urări reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cu ocazia celebrării Jubileului său de Platină pentru cei 70 de domnie.
„Cu fericita ocazie de sărbătorire a Jubileului de Platină, vă transmit un salut cordial şi cele mai bune urări”, se arată în telegrama trimisă de papa Francisc.
În mesajul său, Suveranul pontif aminteşte că se roagă pentru ca „Dumnezeu Atotputernic să vă dăruiască vouă şi membrilor familiei regale şi întregului popor al ţării binecuvântările unităţii, prosperităţii şi păcii”.
Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 96 de ani, sărbătoreşte în 2022, 70 de ani de la urcarea pe tron, devenind astfel cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii.
De la urcarea sa pe tron la 6 februarie 1952, după moartea tatălui său, regele George al VI-lea, suverana britanică a fost martora unei mari transformări a ţării sale, a adoptat mii de acte legislative şi a îndeplinit numeroase angajamente oficiale şi vizite de stat.